Tânăra incendiată de soţ are arsuri pe 90% din suprafaţa corpului. Care e starea fetiţei

În urma evenimentului produs luni, în jurul amiezii, în localitatea Nepos, trei persoane au suferit arsuri, mai multe echipaje UPU-SMURD intervenind pentru acordarea primelor îngrijiri medicale.

Astfel, o femeie, în vârstă de 33 de ani, a fost intubată şi ventilată mecanic, având arsuri pe aproximativ 90% din suprafaţa corpului. Aceasta a fost preluată de un elicopter SMURD de pe stadionul din Feldru, pentru a fi transportată, în primă fază, la UPU Târgu Mureş, de unde va ajunge, cu un avion SMURD, la o unitate medicală de specialitate din Bucureşti.

O a doua victimă, o fetiţă în vârstă de 9 ani, a fost adusă la UPU Bistriţa cu arsuri circulare la nivelul membrelor inferioare reprezentând 20% din suprafaţa corpului, fiind stabillizată şi pregătită pentru a fi, de asemenea, transportată la o unitate medicală de specialitate din Bucureşti.

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa urmează să ajungă şi un bărbat în vârstă de 42 de ani, care a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţă corporală (faţă, membru superior stâng şi membru inferior stâng). Acesta va rămâne internat pe Secţia Chirurgie Generală a SCJUB.

Din primele verificări rezultă că, pe fondul unui conflict spontan (neînțelegeri cu soția), un bărbat, de 42 de ani, ar fi aruncat cu benzină în interiorul încăperii unde se aflau soția și cei 3 copii, după care ar fi dat foc.

Soția, bărbatul și unul dintre copiii care se aflau în încăpere au suferit arsuri, fiind investigați de către echipajele medicale.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

claas

04.11.2026

Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!

O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing