Tânăr din Rebrișoara, cercetat pentru comiterea a trei infracțiuni
Un tânăr din Rebrișoara s-a ales cu dosar penal și este cercetat pentru comiterea a trei infracțiuni, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”La data de 11 iulie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud care efectuau activităţi preventive și de monitorizare a traficului rutier au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Național 17D, pe o stradă din Năsăud. La volan a fost identificat un tânăr de 25 de ani din Rebrișoara care se afla singur în autovehicul. Acesta a prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autorităţile din Irlanda, însă în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu figurează ca posesor de permis emis de o autoritate străină. Totodată, permisul de conducere înmânat polițiștilor pentru verificări nu prezenta elementele de siguranţă şi particularizare ale unui permis de conducere autentic, existând bănuiala că este fals”, precizează Poliția.
Astfel, în cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
Remus
06.11.2026Stadionul Gloria, numit în prezent “Jean Pădureanu” reprezintă un reper de suflet al bistritenilor si un important obiectiv în istoria orașului, fiind construit în urmă cu peste 90 de ani, în mandatul primului primar român al Bistritei- Corneliu Mureșan, al cărui b...
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
claas
04.11.2026Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!
la articolul O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta
COMENTARII