Tânăr din Bistrița, găsit și dus la închisoare. A furat două mașini și a condus fără permis

Tânărul a fost depistat pe raza localității Viișoara și dus în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud

La data de 20 decembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate în cadrul unor dosare penale, aflate în instrumentarea polițiștilor Biroului de Investigații Criminale, a fost identificat un tânăr de 25 de ani, din Bistrița, bănuit de comiterea faptelor.

 

În urma probatoriului administrat, ieri, 20 decembrie,  față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depistat pe raza localității Viișoara și dus în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud.

 

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în luna martie 2022, acesta ar fi pătruns în curtea unei locuințe din Viișoara, de unde ar fi sustras un autoturism pe care l-ar fi condus și pe care l-ar fi abandonat după ce i-ar fi produs distrugeri. De asemenea, în luna ianuarie 2021, ar fi sustras din contact cheia unui autoturism, parcat în apropierea unei locuințe din Viișoara.

 

Totodată, în seara de 1 decembrie a.c., acesta ar fi sustras, din curtea unui imobil, un autoturism pe care l-ar fi condus, deși nu deține permis de conducere și se afla sub influența alcoolului. Rezultatul alcoolemiei a fost 2,29 g/l alcool pur în sânge.

 

În cursul zilei de astăzi, tânărul reținut pentru 24 de ore, va fi prezentat  Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa , în vederea arestării preventive, pentru 30 de zile.

 

Cercetările în acest caz continuă de către polițiștii  Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Etichetele acestui articol sunt Bistrița conducere fără permis

COMENTARII

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing