Sute de testări cu aparatele din dotare pentru descurajarea și depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație și pun în pericol siguranța traficului rutier
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 400 de sancțiuni contravenționale
În acest sfârșit de săptămână, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și preîntâmpinarea unor evenimente nedorite, au fost desfășurate acțiuni în sistem integrat, la care au participat polițiști de la mai multe structuri operative, jandarmi, polițiști locali și elevi aflați în practică la I.P.J. Bistrița-Năsăud.
Acțiunile au fost desfășurate în scopul prevenirii şi combaterii traficului și consumului de droguri, precum și prevenirii și combaterii săvârșirii infracțiunilor cu violență și la regimul rutier.
Astfel, în perioada 3-5 noiembrie a.c., în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, polițiștii au acționat în filtre, fiind oprite pentru verificări peste 500 de autovehicule, iar 436 de conducători auto au fost testați cu aparatele din dotare.
Totodată, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat controale la 3 agenți economici, iar pentru neregulile pe linie economică constatate, au fost aplicate 2 sancțiuni conform O.G. 28/1999, în cuantum de 10.000 de lei. Ca măsură complementară, a fost confiscată suma de 606 lei.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 400 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 135.000 de lei. Dintre acestea, 20 au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 61/1991, 2 conform O.G. 28/1999, celelalte fiind abateri de la regimul rutier. Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 33 de permise de conducere și au retras 21 de certificate de înmatriculare.
La acțiuni au participat polițiști de la Serviciul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul de Ordine Publică, din cadrul Poliției municipiului Bistrita, polițiilor orașelor Năsăud, Beclean și Sângeorz-Băi, cu toate secțiile de poliție rurală arondate.
Totodată, au fost angrenați jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi ”Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud și efective din cadrul Poliției Locale a Municipiului Bistrița.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
COMENTARII