Sute de polițiști vor fi mobilizați în județ, în minivacanța de Paște

În perioada Sărbătorilor Pascale, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure de aceste momente în liniște și siguranță.

Pentru prevenirea unor evenimente nedorite, au fost dispuse măsuri suplimentare, iar zilnic, în medie, peste 160 de polițiști vor acționa în teren, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în menținerea ordinii publice. În noaptea de Înviere, efectivele vor fi suplimentate la aproximativ 180 de polițiști, din structuri de ordine publică, rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale.

În perioada 9–13 aprilie a.c., peste 800 de polițiști vor fi mobilizați pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, în special în zonele lăcașurilor de cult și ale manifestărilor publice.

Zilnic, aproape 60 de patrule de siguranță publică vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, fiind instituite și dispozitive mixte în zonele aglomerate și în apropierea lăcașurilor de cult.

Pentru siguranța traficului, 150 de polițiști rutier vor acționa pe drumurile publice, în zonele turistice și pe principalele artere. Aceștia vor utiliza aparate radar, precum și dispozitive pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe interzise la volan.

Pentru a evita situațiile neplăcute, polițiștii vă recomandă:
- Fiți atenți la bunurile personale în zonele aglomerate, precum piețe, gări, autogări, magazine sau lăcașuri de cult.
- Nu păstrați banii, actele și cheile în același loc și evitați expunerea acestora.
- Dacă sunteți bruscați în mulțime, verificați imediat bunurile personale.
- În caz de nevoie sau dacă sunteți martorii unei fapte antisociale, adresați-vă celui mai apropiat polițist sau apelați 112.

Pentru participanții la trafic:
- Adaptați viteza la condițiile de drum și trafic și păstrați o distanță corespunzătoare între vehicule.
- Nu conduceți sub influența alcoolului și evitați manevrele riscante.
- Respectați regimul legal de viteză – viteza excesivă rămâne principala cauză a accidentelor rutiere.
- Pietonii trebuie să traverseze doar în condiții de siguranță și să evite deplasarea pe partea carosabilă, mai ales pe timp de noapte.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud vă urează sărbători liniștite și binecuvântate, alături de cei dragi!

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Relea Piticu

09.04.2026

Rușineeee, aberații inutile în Caracalul Ardealului ! Edilul spân continuă seria proiectelor dezastru în târgul ăsta prăfuit PSD-ist ! Las că vin alegerile, hienelor !

Mobilitatea urbană prin proiectul „Linia Albastră”. 2,4 kilometri de piste de biciclete, pe malul râului Bistrița

Virgil Rus - sportiv

06.04.2026

Ăștia nu sunt „sportivi”, ăștia-s caftangii cu viitor, bătăuși în devenire, golani în grupa mică, mardeiași toată ziua

Rezultate importante, cu multe medalii, la Campionatul Național de Low Kick – Bacău, pentru sportivii de la PFG Bistrița

minoru

05.04.2026

cine controleaza minorii care primesc alocatia pe card si chiar joaca.

Interzicerea păcănelelor în orașe este praf în ochii alegătorilor

Pop Doru

05.04.2026

Se pricepe la handbalul feminin Ghionea , ca pisica la calendar ....! Se bagă în seamă degeaba !

Un fost mare handbalist crede că Gloria poate ajunge în Final Four-ul Ligii Campionilor

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing