Sute de polițiști, jandarmi și pompieri vor fi la datorie în minivacanță (VIDEO)
În contextul minivacanței de Sfânta Maria, pentru ca această sărbătoare să fie petrecută în siguranță și fără evenimente neplăcute, autoritățile au dispus o serie de măsuri la nivel local. Astfel, sute de polițiști, jandarmi și pompieri vor fi la datorie în perioada 12 – 15 august.
În această minivacanță, în medie 150 de polițiștii vor fi la datorie zilnic și vor acționa în proximitatea zonelor de agrement, în apropierea lăcaşurilor de cult și pe drumurile din județ. Polițiștii se vor afla în dispozitive pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările publice cultural-artistice, religioase, organizate în municipiul Bistrița și în localitățile Șieu, Dobric, Sângeorz-Băi, Teaca și Feldru. Totodată, în această perioadă vor fi constituite și subunităţi de intervenţie care să fie în măsură să intervină pentru soluţionarea unor situaţii deosebite ce pot apărea. Jandarmii montani din Rodna, Piatra Fântânele și Colibița vor fi prezenți în zonele de agrement și pe traseele turistice adiacente, unde vor acționa pentru informarea și îndrumarea turiștilor, precum și pentru sprijinul acestora în cazul producerii unor incidente nedorite.
De asemenea, peste 120 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, cu peste 30 mijloace tehnice, sunt pregătiți să intervină, zilnic, pe durata weekendului prelungit de Sfânta Maria.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
COMENTARII