Subprefectul IOAN ZĂGREAN: Serviciile de Paşapoarte şi Permise/Înmatriculări, relocate pe str. Cuza Vodă (VIDEO)

Instituţia Prefectului, prin vocea subprefectului Ioan Zăgrean, a confirmat că serviciile publice comunitare de Paşapoarte şi Permise/Înmatriculări auto vor fi relocate în fostul sediu administrativ al LDP, pe str. Cuza Vodă. Imobilul a fost achiziţionat de Primăria municipiului Bistriţa care-l va da în folosinţă Instituţiei Prefectului pe o perioadă de 12 luni. Relocarea ar urma să se facă în weekend, în maximum două săptămâni, astfel încât să nu fie perturbată activitatea celor două servicii atât de solicitate de cetăţeni. Serviciile vor funcționa temporar în fostul sediu LDP, până se termină lucrările de reabilitare a clădirii Palatului Administrativ.

Subprefectul Ioan Zăgrean a menţionat că procedura prevedea transmiterea unei solicitări pentru alocarea unui spaţiu către unităţile din subordinea MAI, apoi către cele din subordinea Ministerului Finanţelor, iar al treilea pas către autorităţile publice locale. Dat fiind faptul că suprafaţa necesară este de 700-800 mp, spaţiul identificat a fost sediul fostei societăţi LDP. În prezent, se aşteaptă adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local Bistriţa prin care imobilul să fie trecut în domeniul public al municipiului Bistriţa pentru a putea fi făcute unele investiţii.

Activitatea aparatului administrativ din Instituţia Prefectului va fi, de asemenea, relocată, căutându-se spaţii potrivite în zona instituţiilor publice, iar dacă nu vor fi găsite, inclusiv în mediul privat, dar doar după o licitaţie publică.

În ceea ce priveşte Palatul Administrativ, proiectul tehnic este aproape de final, urmând ca lucrările efective de reabilitare să înceapă undeva la 15 august.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing