Strada Apusului a fost asfaltată. Este a 28-a stradă de pământ modernizată de Primăria Bistrița

Municipalitatea Bistrița a finalizat lucrările de modernizare pe strada Apusului, o arteră de 930 de metri lungime din cartierul rezidențial „La Soare”, situat în vestul orașului. Aceasta este cea de-a 28-a fostă stradă de pământ adusă la standarde moderne de la demararea programului de asfaltare în mai 2025. Proiectul este realizat integral cu utilajele și logistica proprie ale Primăriei.

Primarul Gabriel Lazany a marcat momentul printr-un mesaj pe rețelele sociale, unde a publicat și un material video cu evoluția lucrărilor: „Astăzi finalizăm lucrările pe altă stradă de 930m, str. Apusului. Pas cu pas, înaintăm și finalizăm tot orașul.”

Programul de infrastructură derulat de municipalitate a cuprins până în prezent intervenții majore în mai multe zone și localități componente. Anul trecut au fost asfaltate străzi din Viișoara (Vinului, Nouă), Sărata (Secundară), Ghinda (Secundară 3, 4 și 6), Unirea (Oifului), Sigmir (Cailei), precum și numeroase artere din Slătinița (Alunului, Secundarele 2, 5, 6, 7 și 8) sau din Bistrița (Zăvoaie, Aerodromului, Cascadei etc.). Anul acesta, campaniei de modernizare i s-au adăugat străzile Prof. Mircea Călușeriu, Tărpiului, Podgoriei, Valea Scurtă și, recent, strada Apusului.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bogdan Fanariotul

30.09.2026

Acest neo-fanariot care promite avutul tarii, mai are tupeu sa vorbeasca!? Tradatorul..

Bogdan Ivan: "Nu o să îl votăm pe domnul Siegfried Vasile Mureșan, care e tot un domn Bolojan"

Ivan Turbină

30.09.2026

Piticul mârlan Nicula, senatorul neales de nimeni, latră din desiș iar, măciucarul beclenar, las că vin alegerile hienelor !

Senatorul Cristian Nicula, după audierile miniștrilor: „România nu are nevoie de miniștri care recită programe de guvernare”

Beep USR

30.09.2026

Beep USR si papagalilor useristi care comenteaza. Sclavilor!

Bogdan Ivan, despre întâlnirea cu ambasadoarea SUA: “Am discutat aspecte care țin de viitorul omenirii”

Învan Plăvan

28.09.2026

Da' cine te crezi mă Pinochhio penibil, de discuți tu despre „aspecte care țin de viitorul omenirii”, tu, badoc PSD, murim de râs nu alta, auzi la limbricul ăsta, se crede la filme SF

Bogdan Ivan, despre întâlnirea cu ambasadoarea SUA: “Am discutat aspecte care țin de viitorul omenirii”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing