Stimulare pentru donatorii de sânge. Lege pentru reducerea impozitului pe clădiri și teren

România este printre țările codașe din UE la donatul de sânge. Statisticile arată că nivelul donării de sânge este cel puțin de două ori mai mic decât necesarul de care au nevoie spitalele, nu puține fiind cazurile când sunt amânate operații din cauza lipsei de sânge.

"Foarte mulți români au temeri legate de donarea de sânge, chiar dacă sunt conștienți că pot salva vieți prin acest gest, pe lângă beneficiile aduse propriului organism.

Până la schimbări de mentalități, care durează generații întregi, este mare nevoie de măsuri de stimulare a donării de sânge. Creșterea tichetului de masă oferit fiecărui donator a ajutat și Camera Deputaților a adoptat un proiect al PNL care completează inițiativele de stimulare.

Astfel, după ce legea va fi promulgată, oferă posibilitatea consiliilor locale, inclusiv a Consiliului general al Municipiului Bucureşti, de a acorda o reducere a impozitului pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care au în proprietate o clădire sau un teren situată/situat în România şi care fac dovada a cel puțin trei donări de sânge, în cursul unui an calendaristic", spune deputatul PNL Diana Morar

"Proiectul votat ieri permite ca fiecare autoritate deliberativă locală să fie liberă de a decide acordarea acestei reduceri pentru promovarea donării de sânge. De asemenea, reducerea se poate cumula cu bonificația de 10 la sută stabilită prin hotărârea consiliului local, acordată pentru plata cu anticipaţie a impozitului pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, şi este distinctă de aceasta.

Am susținut acest proiect PNL pentru ca el să devină lege, în speranța că va încuraja tot mai mulți români să doneze sânge și să salveze vieți", a transmis Diana Morar. 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

claas

04.11.2026

Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!

O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing