Starea de alertă, ridicată. Ce restricții se elimină din 9 martie
Starea de alertă va fi ridicată din 9 martie. Iată ce putem face şi ce nu, începând de miercuri. După doi ani de restricţii, românii revin la normalitate. Guvernul a decis să nu mai prelungească starea de alertă, iar din 9 martie pandemia intră într-un con de umbră, cel puţin din punct de vedere social. […]
Starea de alertă va fi ridicată din 9 martie. Iată ce putem face şi ce nu, începând de miercuri.
După doi ani de restricţii, românii revin la normalitate. Guvernul a decis să nu mai prelungească starea de alertă, iar din 9 martie pandemia intră într-un con de umbră, cel puţin din punct de vedere social.
Din 16 martie 2019 până pe 8 martie 2022, românii au suportat multiple restricţii care acum sunt ridicate, odată cu încetarea stării de alertă.
Niciuna dintre măsurile existente pe perioada stării de alertă nu își va înceta, totuși, aplicabilitatea imediat ce starea este ridicată, deoarece termenele lor de aplicare primiseră perioade de tranziție până la încetarea lor efectivă, notează avocatnet.ro.
Ce restricţii sunt ridicate din 9 martie
-Dispare obligativitatea prezentării certificatului verde la intrarea în țară, la accesul în localuri, magazine, instituții de spectacol și cultură
-Se elimină obligativitatea purtării măştii de protecţie în aer liber și în interior
-Activitatile de zi cu zi nu vor mai tine cont de rata de infectare si de incidenta cazurilor Covid în localitate
-Magazinele şi localurile vor putea rămâne deschise şi după ora 22.00
-Elevii nu vor mai face cursuri fizic/online în functie de numărul de infectări sau de paturile ATI ocupate în localitate
-Angajaţii nu mai pot fi trimişi în regim de telemuncă, iar programul de muncă nu se mai decalează
Efecte ale ridicării stării de alertă
Dacă pe perioada stării de alertă valabilitatea documentelor s-a prelungit, după ridicarea starii de alerta acestea mai rămân valabile încă 90 de zile, astfel că românii cu documente expirate trebuie să meargă să le înnoiască.
Şomajul tehnic decontat de stat are ca termen-limită de aplicare data de 31 martie 2022;
actele personale expirate pe perioada stării de alertă se mai pot folosi doar până în iunie;
după 30 de zile de la terminarea stării de alertă, procesele civile și penale se vor desfășura din nou după regulile obișnuite;
dispare interdicția de debranșare de la apă, canal și salubritate;
liberele de care beneficiază părinții copiilor de până la 12 ani atunci când se suspendă cursurile se mai acordă până la sfârșitul anului școlar 2021-2022 (luna iunie), în cazul în care autoritățile nu modifică până atunci cadrul legal aferent;
consultațiile medicale pentru cei bolnavi de COVID-19 nu se mai acordă și celor neasigurați de la sfârșitul lunii martie;
medicii de medicină generală și cei cu specialități clinice și paraclinice nu mai pot oferi asistență medicală în afara specialității pe care o deţin persoanelor diagnosticate cu COVID-19.
Când expiră indemnizaţiile de sprijin
Indemnizațiile pentru cei cu activitatea întreruptă, total sau parțial, ca urmare a măsurilor luate împotriva răspândirii coronavirusul, în baza OUG 2/2022, se acordă până la finalul lui martie 2022.
Indemnizațiile pentru activitatea redusă, în baza OUG 132/2020, se mai acordă încă trei luni.
Numirile bugetarilor făcute fără concurs
O altă schimbare se referă la angajaţii din sistemul bugetar. Odată cu ridicarea stării de alerta nu se vor mai putea face detaşări la fel de uşor ca până acum. De asemenea, toate numirile făcute fără concurs în starea de alertă vor înceta în termen de 30 de zile.
Concursurile de angajare la stat, suspendate în perioada stării de alertă, îşi vor relua cursul.
în 08.03.2022 ora 15:39:49 Leon a scris:
Lasă un răspuns
Incă de pe 4 martie, după o ședință la Cotroceni cu factorii responsabili de gestionarea pandemiei de COVID-19, președintele Klaus Iohannis a anunțat într-o declarație de presă că starea de alertă nu va mai fi prelungită după data de 8 martie. Totusi, seful statului a subliniat că este necesar să rămânem vigilenți și pe mai departe, să continuăm să ne vaccinăm și să ne protejăm, fiindcă cel mai probabil va trebui să trăim cu acest virus.
Pe de altă parte, războiul din Ucraina a declanșat cea mai intensă migrație din Europa din ultimele trei decenii, comparabilă cu războaiele din Balcani, din anii 90, și amintind de marile deplasări de populație care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial. Expertii Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC) sunt îngrijorati că această migrare masivă ar putea duce la o creştere a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19, având în vedere că Ucraina se afla chiar în mijlocul valului Omicron la începutul războiului, cu 900.000 de cazuri în februarie şi o rată de pozitivare la teste de 60%. Măsurile preventive nu pot fi aplicate în conditii de supraaglomerare în adăposturi, în trenuri, autobuze, hoteluri. De asemenea țările învecinate, precum Republica Moldova şi România, care reprezintă destinaţii pentru numeroşi refugiaţi din Ucraina, au rate scăzute de vaccinare, ceea ce trebuie să îndemne la prudență.
Asadar, “Prudența este mama înțelepciunii!” după cum spune un proverb românesc.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Carmen
27.12.2025Este trist și adevărat!!! Oamenii cu probleme medicale suferă din cauza unor corupți și a mafiei din sistemul medical de evaluare a persoanelor bolnave, mafia sistemului își vede în continuare interesul, iar oamenii sunt purtați pe drumuri, și asta este un lucru genera...
la articolul Ipocrizia statului în problema persoanelor cu handicap
Cristian Tureac
26.12.2025Un criminal este acest șofer domnu primar ! Asta trebuie să spuneți!
la articolul MOMENTUL accidentului mortal din Prundu Bârgăului, surprins pe camerele video
Ștefan
26.12.2025Păcat că nu a murit criminalul, păcat că are părinți care nu ies public să spună ce au greșit și ce să nu facă alții ! Bistrița-Năsăud deține record în asemenea crime neasumate sau discutate nici de Poliție nici de instructorii auto, nici de cei de la Drumuri, ...
la articolul Doi tineri au decedat, într-un accident rutier la Prundu Bârgăului
Adriana Turc
25.12.2025Hai sictir tigaie, tu cu PSD-ul tău dezastros. Ați distrus vieți gunoaielor !
la articolul Mesajul președintelui Consiliului Județean, Radu Moldovan, de Crăciun
COMENTARII