Șoferi sub influența substanțelor interzise depistați de polițiști
Pericol în trafic!
La data de 16 iulie a.c., în jurul orelor 00:30, pe raza localității Spermezeu, pe Drumul Județean 171, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au oprit pentru control un autoturism.
A fost identificat șoferul, un tânăr de 24 de ani, din Dobric. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru consumul de substanțe interzise.
Ulterior tânărul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând documentarea faptei.
***
La data de 17 iulie a.c., după ora 01:00, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe raza localității Telciu.
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din Telcișor. În urma testării cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv pentru Metanfetamină.
Ulterior șoferului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge la spital.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Politiei orașului Năsăud în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Ce au găsit poliţiştii la o femeie din Anieş
28.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Balan Marius-Horea - ecologist
28.10.2026Closca-i mata care te-o oat.
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Balan Marius-Horea - ecologist
28.10.2026CLOSA-i mata care te-o oat.
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Bălan Marius - Cloșca
27.10.2026Piticul violent Nicula, senatorul neales de nimeni, impostorul tine cuvântare altor impostori ca el, las că vin alegerile hienelor !
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Ivanca
26.10.2026Impostorule mincinos, nu reprezinți Bistrița, tu reprezinți haita de hiene PSD șmenarule !
COMENTARII