Șoferi beți și fără permis, opriți în trafic. Unul dintre ei avea permis fals de Irlanda

 La data de 23 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17, prin oraș.

La volan a fost identificat un bărbat de 46 de ani, din Sângeorz-Băi. Verificările polițiștilor cu privire la permisul emis de autoritățile din Irlanda, prezentat de către șofer, au dus la suspiciunea că acesta nu este un document autentic, stabilindu-se totodată că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La aceeași dată, polițiștii au oprit o autoutilitară condusă de un bărbat de 34 de ani, din Sângeorz-Băi. După prezentarea pentru control a permisului de conducere emis de autoritățile din Irlanda, polițiștii au constatat că acesta nu prezintă elementele de siguranță ale unui document autentic. Verificările cu privire la șofer au indicat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cele două cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uzul de fals, urmând documentarea faptelor.

***

La data de 24 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism care se deplasa prin Tureac. La volan a fost identificat un bărbat de 45 de ani, din localitate.

 Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

 ***

La aceeași dată, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit pentru control, pe Drumul Județean 172B, în Nepos, un autoturism. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 56 de ani, din localitate. 

 Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

 ***

La data de 24 ianuarie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17D, prin Maieru.

 La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 46 de ani, din Năsăud. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

 ***

La data de 26 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe Drumul Național 17D, în Rodna, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din localitate.

 Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

 La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud au oprit pentru control, pe Drumul Național 17D, în Năsăud, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Mireș. Verificările cu privire la acesta au indicat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 ***

La data de 26 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit pentru control, pe Drumul Național 17D, în Năsăud, un autoturism. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 67 de ani, din oraș.

 Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

 În toate cazurile gestionate de către polițiști au fost întocmite dosare de cercetare penal, urmând documentarea faptelor și dispunerea de măsuri, sub coordonarea unităților de parchet competente.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing