Șoferi beți, drogați sau fără permis de conducere, prinși de polițiștii rutieri

Filtre și testări cu aparatele etilotest și drugtest, desfășurate pe raza județului, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație și pun în pericol siguranța traficului rutier

Filtre și testări cu aparatele etilotest și drugtest, desfășurate pe raza județului, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație și pun în pericol siguranța traficului rutier

 

Exemplificări:

 

La data de  19 august a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat și oprit pentru control un autoturism care circula pe un drum comunal din Dumitra.

 

La volan a fost identificat un tânăr, de 25 de ani, din Dumitra care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța Cannabis și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate probe biologice.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

***

 

În dimineața de 18 august a.c., în cadrul activităților de monitorizare și control a traficului rutier, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au depistat și oprit un tânăr de 22 ani, din Ungheni, județul Mureș, care conducea un autoturism.

 

Autovehiculul a fost oprit pe raza localității Budești-Fânațe, iar în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că tânărul nu deține permis de conducere. Acesta a fost testat cu aparatul  etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

Cercetările în acest caz sunt continuate de către Secția 3 Poliție Rurală Bistrița, în cadrul unui dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

 

***

La data de 20 august a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat, în flagrant delict, un tânăr, de 23 de ani, din Orheiu Bistriței, care conducea un autoturism fără să dețină permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

Acesta a fost oprit pentru control în localitatea Jelna, pe Drumul Județean 172G, iar în urma testării etilotest, rezultatul indicat a fost 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul  fără permis de conducere.

 

***

 

La data de 20 august a.c., în jurul orei 10.30, polițiștii din Compartimentului Rutier Beclean au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Județean 172, între Figa și Beclean.

La volan a fost identificat un șofer de 22 de ani, din Bistrița. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior șoferul a fost transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

La aceeași dată, în jurul orei 18.40, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe o stradă din oraș.

 

La volan a fost identificat un bărbat de 35 de ani, din Beclean. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost ulterior condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

 

În cele două cauze, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, urmând documentarea faptelor

Etichetele acestui articol sunt infracțiuni rutiere droguri alcool fără permis

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing