Șoferi băuți și fără permis de conducere, pericole pe drumurile din Bistrița-Năsăud

Dosare penale la regimul circulației, întocmite de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, în urma unor constatări în flagrant delict

La data de 6 februarie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat și oprit în trafic, pentru control, un bărbat de 44 de ani din Lechința care se afla la volanul unui autoturism.

 

Autovehiculul în cauză a fost oprit pentru verificări pe Drumul Județean 154, în localitatea Domnești, iar în urma testării etilotest a conducătorului auto, rezultatul a fost 0,47 mg/L alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

***

În după-masa de 6 februarie a.c., polițiștii Secției 1 Poliției Rurală Bistrița au depistat un bărbat de 43 de ani din Domnești care conducea un autoturism, deși nu avea acest drept.

 

Autovehiculul condus de acesta a fost oprit pentru control pe o stradă din Domnești, iar în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

În urma celor constatate, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și continuă cercetările. De asemenea, în cadrul verificărilor s-a stabilit că inspecția tehnică periodică a autoturismului era expirată din luna iulie 2023, bărbatul fiind sancționat contravențional.

Etichetele acestui articol sunt dosar penal infracțiuni rutiere Domnești Lechința

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing