Șofer drogat la volan, prin Uriu. Ce alte nereguli au găsit în trafic polițiștii

Acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine publică și prevenirea accidentelor rutiere, desfășurate de polițiștii din Beclean, Năsăud și Sângeorz-Băi și secțiile de poliție rurală arondate

În noaptea de 04/05 februarie 2023, în intervalul 22.00-02.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au acționat pentru prevenirea si combaterea traficului și consumului ilicit de droguri sau a altor substanțe psihoactive interzise, pe raza orașului Beclean și secțiilor de poliție arondate.

 

Au fost oprite pentru control mai multe autoturisme, iar conducătorii acestora au fost testați cu aparatele alcooltest și drugtest. Au fost constatate, în flagrant delict, două infracțiuni de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Unul dintre cei doi conducători auto vizați, în vârstă de 20 de ani, din Negrilești, a fost depistat în trafic, de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș. A fost oprit pentru control la data de 5 februarie a.c., în jurul orei 01.00, pe Drumul Național 17, în Uriu, în timp ce conducea un autoturism. Rezultatul testării cu aparatul DrugTest a fost pozitiv, fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice.

 

Celălalt conducător auto vizat, în vârstă de 28 de ani, din Beclean, a fost implicat într-un accident rutier, produs în jurul orei 00.00 și soldat cu rănirea unei persoane. Accidentul a avut loc pe Drumul Național 17, între localitățile Beclean și Șintereag și au fost implicate 2 autoturisme. Cei doi conducători auto implicați, în vârstă de 28, respectiv 68 de ani, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Rezultatul testării cu aparatul Drugtest a fost pozitiv în cazul tânărului și i-au fost recoltate probe biologice.

 

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri.

***

 

La data de 4 februarie a.c., în intervalul orar 18.00-22.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năsăud și Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, împreună cu jandarmi din cadrul Secției de Jandarmi Năsăud au organizat și desfășurat activități pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere, pe raza de competență.

 

Astfel, au fost verificate 14 autoturisme, au fost legitimate 35 de persoane, iar pentru neregulile constatate, au fost aplicate 17 sancțiuni, în valoare totală de 4380 lei, dintre care 16 conform OUG 195/2002 și 1 pentru nerespectarea Legii 61/1991. Ca măsură complementară, a fost dispusă reținerea unui permis de conducere și retragerea unui certificat de înmatriculare.

 

La aceeași dată, polițiștii din Sângeorz-Băi, de la structurile rutieră și ordine publică au organizat și desfășurat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea accidentelor. Astfel, au fost                oprite pentru verificări 93 de autovehicule, iar 72 dintre conducătorii auto opriți au fost testați cu aparatul etilotest, nefiind constatate cazuri în care aceștia să fi consumat alcool. Pentru alte abateri la regimul rutier constatate, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, toate conform  O.U.G. 195/2002, în cuantum total de 1885 lei și au fost reținute două certificate de înmatriculare.

Etichetele acestui articol sunt Beclean Sângeorz-Băi verificări infracțiuni rutiere

COMENTARII

V

în 06.02.2023 ora 19:13:07 Vasile Blaga. a scris:

Lasă un răspuns

Adică unul este drogat, dar doar au ambii?!?


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ivan Turbină

21.10.2026

Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !

Monica Săsărman, replică dură pentru Robert Sighiartău: "Se plimba cot la cot cu Ilie Sărăcie și ii susținea măsurile dezastruoase pentru oameni"

Penelistul

19.10.2026

Ioan Turc rămâne fără coledzi ?!😁

Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții

Iuliu

19.10.2026

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit pe 17 octombrie și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu, după care partidul să treacă în opoziție. Preseditele PNL Ilie Bolojan a declarat tex...

Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții

La Funtaine

19.10.2026

Ca în fabulă, un catâr cu un măgar au vrut să facă un cor muzical, a iesit cu scandal în pădure. Ăștia nu stiu inchide ușa cum trebuie, dar dau din clanță ca doi puradei fără țâță

Daniel Suciu și Bogdan Ivan pregătesc o lege pentru limitarea accesului copiilor la rețelele sociale, după incidentul de la școala din Bistrița

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing