SINTEZE. Predicții toamnă-iarnă: PPU-sl, ProRomânia sau ALDE, partide care au dispărut la nivel de Bistrița-Năsăud
În județul Bistrița-Năsăud, față de județele Cluj sau Mureș, partidele mai mici și fără reprezentare parlamentară nu sunt atît de vizibile din punctul de vedere al activității politice, în timp ce unele dintre ele nu mai funcționează în timpi reali de la alegerile parlamentare.
Prima analiză a activității partidelor mici am scris-o aici: https://propolitica.ro/2021/12/27/sinteze-partidele-politice-din-bistrita-nasaud-fata-in-fata-cu-sondajele-si-provocarile-lui-2022-partidele-mici-lungul-drum-al-zilei-catre-noapte-predictii-2022-episodul-nr-1/
PPU-SL
Partid format în Bistrița-Năsăud de foști lideri ai ALDE, iar aici vorbesc de ex-senatorul Ioan Simionca și Sorin Roșu Mareș dar și de alți de democrat-liberali plecați din ALDE-le lui Tăriceanu și care nu a mai trecut testul alegerilor parlamentare, în timp ce povestea ”fuziunii” cu Pro România s-a dovedit un eșec total pentru Tăriceanu ieșit din jocul politic și Ponta care nu mai reprezintă mare lucru în afara PSD.
În ceea ce privește PPU-SL din Bistrița-Năsăud, lipsa de activitate politică, absența din spațiul public al celor care au încercat construcția umanistă la Bistrița, și nu e pentru prima dată, nu ajută la punctele care ar fi trebuit să le înscrie acest partid. Practic, fostul senator Simionca s-a reintors la vechea sa meserie, cea de coregraf, în timp ce Mareș face ce știe el cel mai bine: proiecte europene pentru agricultură . Cotat cu 4% la nivel național, PPU-SL trăiește ”politic” la nivel național dar nu are forță la nivel local, județean sau regional. Doar cîțiva lideri sunt vizibili și aceia cu propria lor agendă politică.
Pentru finele lui 2022 vom vedea aceiași absență în spațiul public, una condiționată de radicalizarea mesajului politic , fapt ce va afecta genul acesta de formațiuni politice.
Pro România
Vorbim despre un partid care aproape nu mai există, asta pentru că, oamenii care l-au construit aici, practic, nu mai fac nici ei politică. Faptul că s-a încercat o fuziune cu ALDE, e o chestiune care nu a ajutat pe nimeni cu nimic, în timp ce Grigore Timoce, Cristian Codărean sau Filip Moisil, politician cu vastă experiență electorală , au ieșit din jocul politic la scurt timp după ce lumea politică a fost lovită de Covid 19 dar și de hegemonia PNL-ului orbit de putere și de aroganța unor lideri care nu au priceput mare lucru din istoria politică post-Revoluționară a României.
Pentru finele lui 2022, cel puțin la nivel județean, Pro România nu va mai funcționa, neavând nici lideri și nici infrastructură în teritoriu, fiind o altă formațiune politică făcută în jurul unui lider, Victor Ponta, dar care s-a dovedit ”inadaptabil” la o piața politică mereu în schimbare și singur fără PSD-ul care l-a propulsat pe funcția de premier al României.
ALDE – ALDE a trecut prin foarte multe transformări de la pierderea alegerilor parlamentare, Alianța pentru Bistrița-Năsăud fiind formula ideală pentru ALDE de-a obține voturi la alegerile locale. De atunci, situația politică e una în continuă mișcare, mai ales că la nivelul județului Bistrița-Năsăud schimbarea de leadership s-a făcut în mai multe etape după retragerea oficială a lui Ioan Țintean din politică. În acest moment, se poate spune că ALDE, practice, a dispărut politic, asta după ce la nivelul județului Bistrița-Năsăud, alianța formată de Călin Popescu Tăriceanu a semnat un document de fuziune cu PSD. Evident că, primarii în funcție aleși pe listele ALDE: Ioan Mate, Sever Mureșan, Traian Simionca, Ioan Cifor sau Gheorghe Bălăjan, consilierii locali sau cei județeni rămân înscriși în ALDE care încă funcționează la nivel national, asta pentru a nu își perde mandatele, doar că, ei sunt, de facto, în PSD și candidați ai acestei formațiuni politice în iunie 2024.
Alianța pentru Patrie și Forța Dreptei – Sunt două partide care sunt la început. APP-ul este a lui Liviu Dragnea și a lui Codrin Ștefănescu, foști lideri social-democrați și care vor marșa pe cartea naționalist-stângistă, o doctrină asemănătoare cu cea a PUNR-ului, încercând să ia din voturile PSD. La nivel local, Viorel Cotuțiu, fost membru și lider al PUNR și PRM, are nevoie de oameni buni pentru a pune pe picioare acest partid. Un impediment serios este și vîrsta lui Viorel Cotuțiu dar și lipsa logisticii.
De cealaltă parte a baricadei ”doctrinare” este Forța Dreptei, reprezentată la nivel de județ de senatorul Ovidiu Florean, plecat din PNL să îl susțină până la capăt pe Ludovic Orban. Deocamdată, nici Ovidiu Florean dar nici Forța Dreptei nu există politic în Bistrița-Năsăud și vom vedea dacă, sintagma ”proiect eșuat”, este una reală la finele acestui an.
Alin Cordoș
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Dorulet
28.04.2026„Teofil Cioarbă a declarat recent că, dacă demisionează, va activa în mediul privat.” Bine ca ne-a linistit micutul Teo, credeam ca nu va mai activa deloc
la articolul Prefectul Teofil Cioarbă a demisionat din funcție
Trăistar
28.04.2026Exact de asta ducea lipsă târgul ăsta, mai mulți coafezi. Sunt pe toate străzile, ăsta e un ajutor oferit tinerilor ??? Pe când cursuri de măturat strada ? Sau de șters geamuri pro ?
la articolul Cursanții AJOFM Bistrița-Năsăud fac primii pași spre o carieră în coafură
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
28.04.2026Grindeanu va fi șoferul lui Simion, acum ia lecțiile de la Neacșu, edilul spân e mucles, liniște totală, chelnerul s-a retras așteaptă vremuri mai bune aurite, astea sunt „personalitățile” PSD , las că vin alegerile hienelor! Veți linge talpa AUR !
la articolul Prefecții PSD vor demisiona, la solicitarea lui Sorin Grindeanu
Monica Sasarm
28.04.2026Grindeanu nu își mai dă demisia de la Camera Deputaților: „Și-a dat demisia Bolojan și eu nu știu?” - ce faci hiena nu ai zis ca toti PSD sa dea demisia ? Ordonanta 13 a ta e uitata ? Dragnea tau uitat? Atatea minciuni ati bagat tu, Ciolacu sefu tau toti ai vostri la ...
la articolul Ce mesaj a transmis ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la final de mandat
COMENTARII