SINTEZE - ”Operațiunea rotativa”. Ședințe decisive la PNL și PSD. Guvernul CIOLACU e aproape gata
Conducerile PNL şi PSD au fost convocate în şedinţă, marţi, înainte de rocada premierilor de la sfârşitul acestei luni. Liderii celor două partide discută strategia privind protocolul coaliţiei, dar şi cine vor fi titularii portofoliilor, în noul Executiv condus de preşedintele PSD Marcel Ciolacu.
Ședințe la PSD și PNL
Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal se va reuni, marţi, începând cu ora 11:00, în sala grupului PNL din Camera Deputaţilor. Anterior, liderii conducerii vor discuta la Vila Lac, luni seara, despre negocierile cu PSD privind rocada guvernamentală.
Principala decizie pe care trebuie să o ia cele două partide este respectarea sau nu a protocolului semnat la constituirea coaliţeii de guvernare, în urmă cu un an şi jumătate sau deschiderea negocierilor pentru un nou aranjament în Executiv, în condiţiile în care atât PSD cât şi PNL şi-ar dori păsgtrarea unor portofolii, precum Transporturile şi Investiţiile şi Proiectele Europene.
Conducerile PNL şi PSD vor discuta şi despre titularii portofoliilor, în noul Guvern condus de Marcel Ciolacu.
În cazul PNL, conducerea va analiza şi ce rol va avea premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al formaţiunii, după ce va renunţa la funcţie, scenariile vehiculate vizând atât postul de vicepremier, precum şi un portofoliu din ministerele de forţă. O altă variantă este să meargă preşedinte al Senatului. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat luni că sunt mai mulţi lideri PNL, preşedinţi de organizaţii, primari şi chiar preşedinţi de Consilii Judeţene care i-au cerut premierului Ciucă să rămână în Guvern ca vicepremier, aceştia considerând că ar fi în acest fel un garant de facto al continuităţii, stabilităţii, echilibrului şi de ce nu, a echităţii în actul de guvernare şi că pentru partid, o astfel de poziţie a liderului PNL poate fi un avantaj.
În spatele ușilor închise de la Vila lac, premierul Nicolae Ciucă le-a cerut liberalilor „să schimbe perspectiva” și să nu se mai gândească „la ministerele cu cei mai mulți bani”. Consolarea premierului vine în contextul în care conducerile PNL și PSD urmează să valideze marți, în ședințe separate schimbarea protocolului și împărțirea portofoliilor în viitorul Guvern.
Conducerea PNL s-a întâlnit lui seară într-o ședință informală cu liderii din teritoriu , la vila Lac pentru a transmite stadiul negocierilor cu PSD și modul în care au fost împărțite portofoliile între PSD-PNL-UDMR.
Potrivit surselor HotNews.ro PNL va prelua ministerul Finanțelor (Cosmin Marinescu / Alexandru Nazare) va menține Fondurile Europene și Justițiași va prelua de la PSD secretariatul General al Guvernului (Mircea Abrudean).
PSD va păstra ministerul Transporturilor, o funcție de vicepremier și va prelua controlul Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) agenție care va monitoriza și controla toate conducerile companiilor de stat (Marian Neacșu).
PSD și PNL urmează marți, să le ceară liderilor din teritoriu o decizie politică pentru viitoarea structură a Guvernului și modificarea protocolului. Mai exact, principala decizie pe care trebuie să o ia social-democrații și liberalii este respectarea sau nu a protocolului semnat la constituirea coaliţiei de guvernare, în urmă cu un an şi jumătate sau deschiderea negocierilor pentru o nouă reconfigurare politică a Executivului.
în 16.05.2023 ora 14:40:21 Toni a scris:
Lasă un răspuns
Motto: "De-a pururi, România la răscruce, Nimic pe-aicea nu se mai produce Si facem linistiti ce ni se cere, Cu oameni mai putini ca ministere." (Adrian Păunescu- Ţara lui Impozit Vodă) România are nevoie de o reducere substanială a cheltuielilor de functionare a statului prin implementarea unui set de măsuri dintre care reducerea numărului de ministere este numai una dintre ele: -Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania; -Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală; -În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte; -Reducerea numărului de judeţe la 16, într-o primă etapă, apoi la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare; -Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online. Asadar, reducerea numărului de ministere nu ar fi o problemă având in vedere că există experienta altor tări precum Polonia care are 16 ministere la o populație de 38 de milioane de locuitori. De altfel, chiar si România a mai functionat cu guverne formate din mai putine ministere. Astfel in anul 2012 guvernul României avea următoarea alcătuire: 1. Primul-ministru; 2. Viceprim-ministru; 3. Ministrul finanţelor publice; 4. Ministrul afacerilor externe; 5. Ministrul mediului şi pădurilor; 6. Ministrul apararii nationale; 7. Ministrul justitiei; 8. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale; 9. Ministrul sănătăţii; 10.Ministrul afacerilor europene; 11.Ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniile culturii,invatamantului si integrarii europene; 12.Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri; 13.Ministrul transporturilor si infrasctructurii; 14.Ministrul dezvoltarii regionale si turismului; 15.Ministrul culturii şi patrimoniului naţional; 16.Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informationale; 17.Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului si sportului; 18. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale. Având in vedere că in această structură există un viceprim-ministru fără portofoliu precum si un ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniile culturii,invatamantului si integrarii europene, se poate ajunge al un cabinet format dintr-un număr de 16 ministere prin numirea de viceprim-ministrii dintre membrii cabinetului detinători de portofoliu.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Zăgrean Mircea
11.11.2025Sau simțit bine oamenii ,ce tot aveți cu ei
la articolul Comunicatul PSD Bistrița-Năsăud după imaginile cu primarul Traian Simionca
Petrache Săndel
11.11.2025Din greșeală a trimis mititelul și pe alt număr de watsap...Era beat..
Petrache Săndel
11.11.2025Nu-i nici o AI... El a filmat, ca să aibă amintiri...frumoase.. Le-a băgat pe watsap și fiind beat a trimis și la alt număr... Asta e...
Madu Roldovan
11.11.2025Maximă greață
la articolul Radu Moldovan: "PSD își consolidează identitatea ca partid al faptelor"
COMENTARII