Sinteza activităților desfășurate de polițiști cu ocazia minivacanței de Crăciun
Au fost aplicate peste 160 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de peste 46.500 de lei fiind dispusă măsura reținerii a 10 permise de conducere și a 12 certificate de înmatriculare
Peste 700 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigare a criminalităţii economice, acţiuni speciale şi investigaţii criminale au acționat în primul rând preventiv iar mai apoi coercitiv, pentru asigurarea desfășurării Sărbătorii Crăciunului și implicit a minivacanței, în siguranță.
Vă mulțumim că ați manifestat respect și responsabilitate față de cei din jur, nefiind înregistrate evenimente grave de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
Echipajele poliției rutiere care au acționat pe raza întregului județ au avut ca principal obiectiv asigurarea desfășurării traficului în condiții optime și de siguranță. S-a asigurat fluidizarea tronsoanelor intens circulate și identificarea acelor conducători auto care pun în pericol siguranța traficului rutier fie prin nerespectarea regimului legal de viteză fie prin conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
În perioada 23-27 decembrie a.c., aproape 480 de persoane au fost legitimate și peste 320 de vehicule verificate. Aproape 150 de șoferi au fost testați cu aparatele din dotare. Totodată, în urma unor flagrante delicte au fost întocmite 6 dosare penale la regimul rutier fiind constatate 7 infracțiuni de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Au fost aplicate peste 160 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de peste 46.500 de lei fiind dispusă măsura reținerii a 10 permise de conducere și a 12 certificate de înmatriculare.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au dispus ridicarea în vederea confiscării a peste 1000 de bucăți de articole pirotehnice din categoria P1, care ar fi fost achiziționate online și livrate prin intermediul unei firme de curierat.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, CPECA Bistrița-Năsăud și Poliției Locale.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
COMENTARII