Și-a lovit nepotul cu o sticlă și a fost reținut de polițiști

La data de 8 august a.c., în urma cercetărilor și probelor administrate într-un dosar penal de violență în familie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 35 de ani, din Satu-Nou, cercetat pentru comiterea faptei.

În fapt, în noaptea de 7 spre 8 august, în jurul orei 00.00, în timp ce se afla în locuința sa din localitatea Satu Nou, pe fondul  unor neînțelegeri avute cu nepotul său de 16 ani, bărbatul de 35 de ani l-ar fi agresat fizic, lovindu-l cu o sticlă.

 Bărbatul de 35 de ani a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.      

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

 

 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing