Sfârșit de săptămână cu acțiuni pentru siguranța rutieră: Peste 600 de sancțiuni și 92 permise de conducere reținute

La acțiunile desfășurate au participat și polițiști de la investigații criminale, economic, acțiuni speciale, dar și jandarmi

Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și preîntâmpinarea unor evenimente nedorite, în acest sfârșit de săptămână au fost desfășurate acțiuni în sistem integrat, la care au participat polițiști de la mai multe structuri operative.

 

În intervalul 4-6 august a.c., pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în contextul unor evenimente organizate pe raza județului, dar și pentru prevenirea unor evenimente nedorite și accidentelor rutiere, polițiștii de la ordine publică și rutieră au acționat în tot județul. Totodată, la acțiunile desfășurate au participat și polițiști de la investigații criminale, economic, acțiuni speciale, dar și jandarmi.

 

Astfel, la evenimente cu public numeros desfășurate în Sângeorz-Băi, Strâmba, Spermezeu și Ilva Mare, polițiștii de la structurile de ordine publică, rutieră și secțiile de poliție rurală au acționat împreună cu jandarmi pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru prevenirea accidentelor de circulație, nefiind înregistrate evenimente negative.

 

Totodată, polițiștii Serviciului Rutier și de la celelalte structuri rutiere au acționat, pe raza întregului județ, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Astfel, au fost efectuate peste 400 de testări etilotest și drugtest, iar pentru neregulile rutiere constatate, au fost aplicate peste 620 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 204.285 de lei și au fost reținute 92 de permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare.

 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Ordine Publică și Acțiuni Speciale au acționat în municipiul Bistrița pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri, a infracțiunilor cu violență și la regimul rutier, fiind totodată desfășurate activități de control al agenților economici.

 

 

 

În cadrul acțiunilor desfășurate în acest sfârșit de săptămână, polițiștii au legitimat peste 900 de persoane și au controlat aproape 800 de vehicule. În urma constatărilor, în flagrant delict, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosare penale.

 

Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră și de la prevenirea criminalității au informat conducătorii auto cu privire la modificările legislative potrivit cărora, cei care comit un accident soldat cu pierderi de vieți, în timp ce se află sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără a deține permis de conducere, vor fi condamnați la închisoare cu executare.

 

 

Etichetele acestui articol sunt sancțiuni infracțiuni rutiere

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Talos Liviuta - din Beclean

30.01.2026

Are tact, rabdare și decență față de elevi și cadre didactice, nu jignește și nu face glumițe de prost gust ca anteriorul inspector șef. Baftă în a rezista pe post, că-i mare mafia .

Ce întrebare a primit inspectorul general Vasile Șteopoaie din partea unui elev: "Acesta era interesul lui" (VIDEO)

votantul beat

30.01.2026

Avocata DIAVOLULUI care iubeste mangotii tunata si injectata tocmai ca sa rasuceasca mintea masculilor din jurul afacerilor dubioase. Mere bine Justitia cu astfel de specimene.

Numele lui Ioan Turc apare în stenogramele avocatei șpăgare de la PNL

Turc spagarul

30.01.2026

Turc a luat spaga oriunde a putut. Am fost la masa la restaurant si la masa de langa isi negocia spaga pentru o lucrare la un liceu.. era la Registru pe atunci.. E clar ca asa a facut si la Primarie

Numele lui Ioan Turc apare în stenogramele avocatei șpăgare de la PNL

Frent A

29.01.2026

Nu ca ultimul. Sa ia exemplu domnul „senator” neales de nimenea.

Ce întrebare a primit inspectorul general Vasile Șteopoaie din partea unui elev: "Acesta era interesul lui" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing