Senatorul Ioan Deneș: ”Provin dintr-o familie tipic țărănească”

Senatorul Ioan Deneș, fost ministru al Apelor și al Pădurilor, a fost invitatul lui Cornel Dărvășan în platoul emisiunii ”Știrea cea bună”, loc în care și-a deschis sufletul și a povestit despre copilăria și originile sale. Ioan Deneș este la al doilea mandat de senator în județul Bistrița. Și-a început activitatea politică în anul 2000 […]

Senatorul Ioan Deneș, fost ministru al Apelor și al Pădurilor, a fost invitatul lui Cornel Dărvășan în platoul emisiunii ”Știrea cea bună”, loc în care și-a deschis sufletul și a povestit despre copilăria și originile sale.
Ioan Deneș este la al doilea mandat de senator în județul Bistrița. Și-a început activitatea politică în anul 2000 când a devenit consilier local, consilier județean și, mai apoi, Senator în Parlamentul României.

A fost absolvent al Liceului Industrial, secția Electrotehnică și a urmat cursurile Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

Chiar dacă provine dintr-o familie numeroasă, de creștini practicanți, cu încă 6 frați, nu a avut o copilărie cu greutăți deoarece nu a fugit de muncă.

După ce a intrat la facultate, pentru a-și plăti chiria, întreținerea și mâncarea, s-a angajat ca electrician la CFR. Dimineața lucra, iar seara mergea la cursuri.

Deneș iubea pădurile încă de când era mic, moment în care mergea la bunicii lui, care locuiau în zonă de munte.

Iubirea de natură s-a transformat, mai târziu, în hobby. Pe lângă activitatea de om politic, Ioan Deneș are și o grădină cu 60 de pomi pe care îi întreține personal.

”Am făcut facultatea la seral, tocmai pentru a mă putea întreține”
”Valoarea oamenilor se vede prin ceea ce fac aceștia, nu prin hainele pe care le au. Fiind învățat cu munca, a trebuit să îmi ajut părinții pentru a-i întreține și pe frații mei. Trebuia să punem 10 farfurii pe masă, la micul dejun, prânz și cină deoarece eram 7 frați, 2 părinți și bunicul care locuia cu noi.

Acest lucru m-a învățat că, în viață, fiecare meserie sau fiecare lucru pe care îl facem este important și trebuie să prețuim acea muncă. Eu întotdeauna am apreciat pe oricine, fie că a fost muncitor necalificat sau profesor universitar cu doctorat”, a mai declarat invitatul nostru.

Pentru că erau penticostali, la școală erau discriminați și profesorii îi puneau în ultima bancă. Însă acest lucru nu i-a descurajat, ci i-a ambiționat să meargă mai departe, cu capul sus și să ajungă unde și-au propus.

”I-am mulțumit mereu lui Dumnezeu pentru că mi-a dat mai mult decât am crezut eu că pot obține”, a mai spus senatorul.

Sursa: a7tv.ro

Etichetele acestui articol sunt Ioan Deneș

COMENTARII

C�

în 13.06.2021 ora 12:53:06 Când partidul-mistreț își trimite godacii la înaintare a scris:

Lasă un răspuns

1. “Eu întotdeauna am apreciat pe oricine, fie că a fost muncitor necalificat sau profesor universitar cu doctorat”. De bună seamă că dl. Ioan Deneș aici face trimitere la profesorul universitar dr. Ilie Covrig – USAMV Cluj – directorul Direcției Silvice Mureș, pe care l-a controlat pentru că nu vroia să deie bani la partid (https://youtu.be/mcV7lGizUEw de la minutul 9:42)
2. Că domnul Ioan Deneș iubea de mic pădurile rezultă și din declarațiile informaticianului Bogdan Micu, cel care ne arată cum a contribuit acest sinistru la blocarea implimentării aplicației SUMAL 2 (https://lemn.fordaq.com/news/O_bombă_cu_ceas_implementarea_68184.html)
3. Vă promit că pe acest penticostal convulsiv, care ne vorbește în limbi, o să-l ascult în continuare, numai ca să vă țin la curent cu ceea ce mai debitează.

Sm

în 13.06.2021 ora 11:02:15 Silva-silvae iubea pădurile de când era mic a scris:

Lasă un răspuns

Silva-silvae iubea pădurile de când era mic. Dovada: Odată ajuns ministrul codrilor umbla prin păduri numai în pantofi de lac, nu care cumva să zdrobească cu bocancii lui ogașele făcute de taf-urile plecate la colectat. Era în vremurile bune, când folkiștii bistrițeni cântau în cor:
“Azi pădurile-s a noaste.
Pe dealurile penticoaste
Deneș Ioan, harnic, fălos
Dintr-un pont dă fagii jos.”


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing