Se face fuziunea între ALDE și PNL

PNL a făcut primul pas în procesul de fuziune prin absorbţie cu ALDE, stabilind normele de reprezentare a ALDE în structurile de conducere ale Birourilor Politice Judeţene şi în Biroul Naţional Executiv, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe. Potrivit acestuia, urmează un Consiliu Naţional pentru validarea fuziunii.

Ionuţ Stroe a declarat după şedinţa conducerii PNL că, pentru consolidarea Partidului Naţional Liberal ca principal pilon al dreptei româneşti, s-a făcut primul pas în procesul de fuziune prin absorbţie cu ALDE. „Astăzi s-au stabilit normele de reprezentare a ALDE în structurile de conducere ale Birourilor Politice Judeţene şi în Biroul National Executiv şi în mod evident urmează ulterior stabilirea unei date pentru acel Consiliu Naţional care va valida această fuziune cu ALDE”, a anunţat Ionuț Stroe, potrivit News.ro.

Purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că acest proces de fuziune evidenţiază faptul că Partidul National Liberal rămâne cel mai important partid al dreptei româneşti partidul integrator care, mai devreme sau mai târziu, cu siguranţă va îngloba toate curentele de orientare politică de dreapta din România.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

claas

04.11.2026

Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!

O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing