Se asfaltează în Șieuț și în Ruștior. Proiectul de apă și canalizare, în derulare (FOTO)

Au început lucrările de asfaltare a carosabilului, în urma introducerii rețelei de apă și canalizare, în Șieuț și în Ruștior. Primarul comunei Șieuț, Mihai Ivan, spune că “în cel mai scurt, timp, după finalizarea lucrărilor, vom circula pe drumuri noi asfaltate în comună”. “Împreună cu echipa din Primărie, am depus toate eforturile și […]

Au început lucrările de asfaltare a carosabilului, în urma introducerii rețelei de apă și canalizare, în Șieuț și în Ruștior.
 
Primarul comunei Șieuț, Mihai Ivan, spune că “în cel mai scurt, timp, după finalizarea lucrărilor, vom circula pe drumuri noi asfaltate în comună”.
 
“Împreună cu echipa din Primărie, am depus toate eforturile și am făcut modificările necesare în cadrul proiectului care se derulează, astfel încât să beneficieze cât mai mulți cetățeni din comuna Șieuț de apă și canalizare, prin introducerea unor zone care nu se aflau în proiectul inițial și ne asigurăm că lucrările vor fi de cea mai bună calitate”, a anunțat primarul Mihai Ivan.
 
Primăria comunei Șieuț derulează, în această perioadă, un proiect de introducere de rețele de apă și canalizare.
 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing