Schimbare de conducere la Partidul Ecologist Român. Lucian Moldovan e noul președinte al PER Bistrița-Năsăud
Temperatura în supa partidelor politice se apropie de fierbere, comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, cele mai complicate alegeri, forțând partidele să-și caute zone și lideri cu mai multă vizibilitate. La 34 de ani de pluripartitism, ecologiștii, împărțiți între PER și Verzii, se pregătesc pentru alegerile locale.
La alegerile locale din 2020, Silviu Rus va candida la funcția de președinte al Consiliului Județean și va obține, undeva, la aproape 5000 de voturi, la fel și PER-ul. Evident, au mai fost câteva mișcări din și înspre partid, doar că, activitatea politică, așa cum se întâmplă în cazul partidelor mici și fără susținere financiară, a fost în ultimii 3 ani, destul de puțin vizibilă.
Retragerea din politică a președintelui ”dintodeauna” al PER, Dănuț Pop, a permis o primenire a leadership-ului partidului, la conducere fiind ales Florin Mihail Secară. Sâmbătă, Secară a fost prezent la Bistrița, aici unde a avut loc predarea de ștafetă, Silviu Rus cu Lucian Moldovan. Moldovan nu este un personaj necunoscut, el fiind cunoscut ca și activist de mediu, journalist și realizator de emisiuni. În ultimii ani, Lucian Moldovan s-a reinventat, devenind fermier cu patalamale de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
Despre schimbarea de președinți vorbește și Florin Mihail Secară: ”M-am întâlnit cu colegii mei din Bistrița-Năsăud, Lucian Moldovan – președintele Partidul Ecologist Român (PER) Bistrița Năsăud, Marius Bălan – cunoscut în județ drept ECOLOGISTUL, Angela Bălan și Silviu Rus. Copacul din fotografie este un stejar secular, cu vârsta certificată de peste 400 de ani, un simbol pentru valorile PER. Unul dintre angajamentele asumate de Partidul Ecologist Român în perspectiva alegerilor locale din 9 iunie este că fiecare ales local ecologist va planta cel puțin 100 de copaci în localitatea pe care o va reprezenta.
Cert, PER-ul a mers mai departe așa cum s-a putut, după Doru Mârza a venit Silviu Rus, după Silviu Rus a venit rândul lui Lucian Moldovan. Mai trebuie spus ceva foarte important pentru evoluția mișcării ecologiste: revenirea lui Marius Bălan în PER, închide, practic, povestea Partidului Verde din BN, partid adus la Bistrița de Marius Bălan, aici activând și Lucian Moldovan, Cristian Țetcu sau Dan Ciobănică. Politic vorbind, Verzii sunt demult în ”grădina” PNL atât la nivelul lui Ciobănică cât și a lui Țetcu, primul fiind noul director executive al Parcului Industrial Bistrița, al doilea fiind director adjunct la Direcția de Servicii Publice, funcții care depind de semnătura liberalului Ioan Turc.în 19.03.2024 ora 06:47:24 bistritean a scris:
Lasă un răspuns
Au pus-o drujbistii de la primarie ! Videaz !
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Botezatu L
03.09.2026Ha ha, deci coarda minte de îngheață apele, avea dreptate Vadim Tudor cu boarfa asta
la articolul INFORMARE OFICIALĂ – INTERNATIONAL FASHION ISLAND
Botezatu L
03.09.2026Iarăși coarda asta, bă mai lăsați-o că pute rău „rafinata” asta
la articolul Anca Cârcu, pe podiumul International Fashion Island – o întâlnire cu eleganța internațională, la Bistrița
Alupoaie Vasile
02.09.2026Ajunge Licență în Studii Europene sau trebuie și masterul ? Știu să citesc și să scriu bine
la articolul Aquabis angajează doi încasatori și cititori de contoare
Ieremie Ștefan
01.09.2026Sunt interesat
la articolul Aquabis angajează doi încasatori și cititori de contoare
COMENTARII