Schimb de experiență între medicii din Bistrița și Oradea. Tehnici moderne de endoscopie intervențională, în atenția specialiștilor
Medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița și cei ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea au participat la un schimb practic de experiență dedicat tehnicilor moderne de endoscopie digestivă intervențională, proceduri medicale avansate care permit diagnosticarea și tratarea unor afecțiuni ale ficatului, pancreasului și căilor biliare prin metode minim invazive.
Informația a fost prezentată de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care a evidențiat importanța colaborării dintre cele două unități medicale și a pregătirii continue a personalului medical.
În cadrul schimbului de experiență, dr. Andrei Vârciu, coordonatorul Compartimentului de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, a participat, alături de prof. dr. Ciprian Brisc și conf. dr. Mihai Munteanu, de la spitalul din Oradea, la efectuarea unor proceduri endoscopice avansate.
Colaborarea medicală a vizat mai multe tehnici și intervenții moderne, printre care ecoendoscopia, procedurile intervenționale asupra căilor biliare și pancreasului, precum și identificarea unor soluții pentru eficientizarea organizării activității medicale.
Potrivit președintelui Consiliului Județean, astfel de colaborări sunt importante pentru dezvoltarea serviciilor medicale oferite pacienților din județ și pentru extinderea gamei de investigații și tratamente disponibile la Bistrița.
„Ne dorim ca tot mai multe investigații și intervenții medicale complexe să poată fi realizate aici, la Bistrița, de medicii noștri, cu aparatură modernă și la standarde înalte”, a transmis Emil Radu Moldovan.
Acesta l-a felicitat pe dr. Andrei Vârciu pentru implicare și preocuparea permanentă pentru perfecționare, subliniind totodată importanța susținerii dezvoltării profesionale a medicilor și a modernizării infrastructurii medicale.
„Continuăm să susținem dezvoltarea serviciilor medicale, pentru ca pacienții să beneficieze de tratamente moderne, sigure și eficiente, aici aproape de casă!”, a mai transmis președintele Consiliului Județean.
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
COMENTARII