Scandal în familie, în Bistrița! Și-a bătut soția și a fost imobilizat de polițiști în casă
La data de 5 noiembrie a.c., un bărbat de 26 de ani, din Bistrița, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.
În fapt, la data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița, Biroul de Ordine Publică au intervenit în urma unei sesizări privind un scandal.
La locul sesizării, patrula a constatat că un bărbat care se afla în stare de ebrietate și-ar fi agresat fizic soția și ar fi reprezentat un pericol și pentru fiica minoră a acestora. După pătrunderea polițiștilor în imobil bărbatul ar fi manifestat un comportament agresiv, motiv pentru care a fost imobilizat și condus la sediul poliției. În timpul intervenției, bărbatul ar fi exercitat acte de violență și asupra echipajului format dintr-un polițist și un jandarm. În cauză, ulterior a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Cu privire la aspectele constatate, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de violență în familie. Totodată, pentru protejarea persoanelor implicate, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.
Ca urmare a probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Persoana cercetată urmează să fie prezentată magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea documentării întregii activități infracționale.
Facem precizarea că, pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
claas
04.11.2026Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!
la articolul O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta
Iliescu Andrei
03.11.2026De ce nu spuneți si numele societăților?
la articolul Sute de bistrițeni rămân fără loc de muncă. RAAL și alte două firme din Bistrița au anunțat concedieri colective
Ivan Turbină
03.11.2026Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !
la articolul Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
COMENTARII