Scandal după unele postări distribuite de o pagină de Facebook cu denumire legată de ISJ

Social-democrații bistrițeni ridică tonul la liberalii bistrițeni! Motivul este reprezentat de niște postări pe o pagină de Facebook ce pare să fie a Inspectoratului Școlar Județean, doar că pagina poartă numele de PROIECTE EDUCAȚIONALE ISJ BN. Pe pagina respectivă au fost postate mai multe texte și fotografii prin intermediul cărora este promovată activitatea PNL Bistrița-Năsăud.

În acest context, deputatul Daniel Suciu atrage atenția că : ”Oferta educațională e una, politica e altceva! Nu le mai amestecați! Îi atenționăm pe distinșii colegi PNL din cadrul Inspectoratului Școlar Județean să nu mai confunde identițățile când postează (ar fi cazul fericit) sau să nu mai amestece instituția cu evenimentele de partid (cazul nefericit și condamnabil)! Nu este pentru prima dată!”, punctează deputatul Suciu.

Reacția inspectorului general profesorul Cristian Nicula

Contactat telefonic, profesorul Cristian Nicula, inspector general școlar, ne-a precizat faptul că, pagina respectivă nu are nimic în comun cu Inspectoratul Școlar Județean și politicile educaționale ale acestei instituții: ”Este o pagină asumată de-o anumită persoană, nu de Inspectorul Școlar Județean. Noi ne ocupăm de educație și de școală, nu de  politică. Luni voi vedea despre ce este vorba”, ne-a spus Cristian Nicula.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing