
Șapte titluri de "Cetățean de Onoare al județului Bistrița-Năsăud" au fost decernate
Șapte titluri de "Cetățean de Onoare al județului Bistrița-Năsăud" au fost decernate astăzi, în cadrul unui eveniment care s-a desfășurat la Domeniul Transilvania.
"Avem bucuria să ne arătăm recunoștința față de fiecare dintre dumneavoastră, oameni care puneți inima în tot ceea ce faceți și aduceți mândrie acestui județ și țării noastre prin dăruire, muncă și realizări remarcabile. Acest an a fost, pentru fiecare dintre noi, o provocare, cu multe încercări. Cu toate acestea, împreună, am reușit să aducem speranță și bucurie în viața comunității noastre. Apreciem că sunteți aici, alături de noi, uniți de dragostea pentru județul nostru", a transmis președintele Consiliului Județean - Emil Radu Moldovan.
Au primit titluri de Cetățean de Onoare:
LIVIU PETRINA – pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul culturii, politicii și educației, prin care a ridicat prestigiul județului Bistrița-Năsăud, atât pe plan național, cât și internațional;
- ELENA KUJI BUTEICĂ – parcurs educațional de excepție, la universități internaționale de prestigiu (Universitatea Sorbona din Paris, Franța; Università degli Studi di Modena e Reggio Emilia din Modena, Italia și Universitatea Internațională din Monaco), pentru contribuția remarcabilă la promovarea imaginii județului Bistriţa-Năsăud pe plan național și internațional;
General de brigadă dr. IOAN MARIAN CRISTUREAN – pentru contribuțiile sale excepționale în slujba României, devenind un exemplu de onoare și demnitate și reprezentând cu mândrie România și județul Bistrița-Năsăud
- profesor PARASCHIVA BORȘ – în semn de profundă apreciere și gratitudine pentru o carieră excepțională dedicată sportului și pentru angajamentul de a modela generații de tineri prin educație și exemplu personal
- FRANCISC VASILE KONTRA – RCB ELECTRO 97 S.A merite remarcabile și contribuția excepțională aduse dezvoltării antreprenoriatului românesc prin crearea și consolidarea unei afaceri de succes care promovează valorile economice și sociale ale județului
CĂLIN DANIEL ONIȚA – RCB ELECTRO 97 S.A - în semn de apreciere și recunoștință pentru meritele remarcabile și contribuția excepțională aduse dezvoltării antreprenoriatului românesc prin crearea și consolidarea unei afaceri de succes care promovează valorile economice și sociale ale județului
NELU PAGU – fondatorul și dirijorul orchestrei naționale AMIUNA - pentru contribuția remarcabilă la consolidarea și promovarea valorilor creștine la nivelul județului Bistrița-Năsăud și nu numai, devenind o sursă de inspirație și un reper valoros pentru generațiile actuale și viitoare, contribuind semnificativ la consolidarea identității creștine pe plan local, național și internațional.
Diplome de merit
1. asistent maternal profesionist CATARIG ONIȚA -Năsăud
2. asistent maternal profesionist CEȘA PAULA
3. asistent maternal profesionist CRĂCIUN IONELA COSMINA
4. asistent maternal profesionist MIHĂILĂ ADRIANA-VIOLETA Livezile
5. asistent maternal profesionist MOLDOVAN FLOAREA Livezile
6. asistent maternal profesionist SCURTU VICTORIȚA Bistrița
Diplome de Excelență
1. Anca Gavrilaș, în semn de profundă apreciere și respect pentru performanțele deosebite obținute în cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, prin absolvirea cu cea mai mare medie a facultății de Management Militar, specializarea Comunicații și Informatică.
2. Raul Dolha, în semn de recunoaștere și apreciere pentru performanțele academice remarcabile obținute ca șef de promoție, atât în cadrul liceului, cât și al Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca.
3. Emanuel Vasile Puțura, în semn de recunoaștere și apreciere pentru performanțele academice remarcabile obținute ca șef de promoție, atât în cadrul liceului, cât și al Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca.
4. Sergio Vălean, în semn de recunoaștere și apreciere pentru performanțele remarcabile obținute în cadrul prestigiosului liceu HTL Bulme din Graz, Austria.
5. Mihai Bălan, în semn de apreciere și respect pentru contribuția excepțională adusă comunității, printr-o implicare activă, neobosită și profund dedicată în slujba oamenilor, precum și pentru recunoașterea națională obținută la Gala Curajului.
6. Emanuel Patrick Bilț, în semn de apreciere și respect pentru obținerea premiului I la faza națională a Olimpiadei „Meșteșuguri Artistice Tradiționale”, secțiunea „Prelucrare Piele”- Sibiu 2024.
7. David Areșan, în semn de respect și apreciere pentru obținerea titlului de campion național la simplu, clasa V, în para-tenis de masă, și a medaliei de bronz la proba de dublu masculin, în cadrul Campionatului Național de Paralimpici, precum și pentru participarea la competiția internațională World Ability Sports pentru Tineret.
8. Echipa de handbal feminin “CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud”, în semn de respect și apreciere pentru performanțele deosebite realizate în sezonul competițional 2023/2024: câștigarea medaliei de argint în EHF European League, medaliei de bronz în Liga Florilor MOL, medaliei de bronz în Cupa României și medaliei de argint în Supercupa României.
9. Florentin Pera, în semn de apreciere și respect pentru implicarea, devotamentul și pasiunea cu care ați contribuit la succesul echipei profesioniste de handbal feminin “CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud” în sezonul competițional 2023/2024, prin obținerea următoarelor performanțe: medalia de argint în EHF European League, medalia de bronz în Liga Florilor MOL, medalia de bronz în Cupa României și medalia de argint în Supercupa României.
10. Echipa de handbal feminin Junioare II - CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, în semn de apreciere și respect pentru obținerea locului II în cadrul Campionatului Național de Junioare II, turneul final „Valoare”, în sezonul competițional 2023/2024.
11. Antrenorii Mihaela și Claudiu Evi, în semn de respect și apreciere pentru implicarea, devotamentul și pasiunea cu care ați contribuit la succesul echipei de handbal feminin Junioare II - CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, în cadrul Campionatului Național de Junioare II, turneul final „Valoare”, în sezonul competițional 2023/2024 și pentru munca depusă în cadrul Academiei de handbal ,,Gloria Junior”
12. Maria Țanc, în semn de recunoaștere a pasiunii, dăruirii și efortului excepțional investit în obținerea medaliei de aur la Jocurile Europene Universitare 2024.
13. Alexandra Perianu, în semn de recunoaștere a pasiunii, dăruirii și efortului excepțional investit în obținerea medaliei de aur la Jocurile Europene Universitare 2024.
14. Noemi Mezei, în semn de recunoaștere a pasiunii, dăruirii și efortului excepțional investit în obținerea medaliei de aur la Jocurile Europene Universitare 2024.
15. Sebastian Lutaniuc, în semn de apreciere și respect pentru obținerea titlului de Campion Mondial ISKA, reprezentând cu onoare județul Bistrița-Năsăud și România pe plan internațional.
16. Ionel Burduhos, în semn de apreciere și respect pentru implicarea, devotamentul și pasiunea cu care ați contribuit la formarea și succesul sportivului de talie mondială Sebastian Lutaniuc.
17. Florinel Gabriel Ureche, în semn de apreciere și profund respect pentru munca, pasiunea și dedicarea care au condus la obținerea medaliei de aur la Campionatul European de Juniori, proba de 8+1 masculin (JM8+).
18. Lilia Cosman, în semn de respect și apreciere pentru rezultatele remarcabile obținute în cariera sportivă, culminând cu participarea la Jocurile Olimpice de la Paris – o performanță care a adus județul Bistrița-Năsăud în prim-planul gimnasticii românești și v-a consacrat în rândul celor mai bune gimnaste din România.
19. Bogdan Berende, în semn de apreciere și respect pentru obținerea unui nou titlu de campion la Campionatul European de Atelaje Canine, desfășurat în localitatea Kaszo, Ungaria.
20. MOLNAR GICU pentru activitatea desfășurată în administrația publică a județului Bistrița-Năsăud.
21. MIHAI MARICA, arbitru FIFA (absent din motive obiective)
22. Vlad Petri, regizor (absent din motive obiective)
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Eori
24.06.2025În America Este Originea Democrației, Adică În America Nu Va Exista Comunism Nici-o Dată, Asta Nu Știe Lumea. Cea Mai Puternică Alianță Militară Este De Origine America, Spre Exemplu: NATO. America Este Numărul 1 În Lume La Legi. Ceva Frumos Din Ameri...
la articolul STORY. Un bistrițean, într-o excursie pe două roți în America de Sud (VIDEO)
Florinache trei de zero
24.06.2025Florinache, tu te-ai gasit prietene sa vorbesti care ai tradat si calcat in picioare orice fel de alianta pentru un post caldut la stat? Normal ca poti sa vorbesti de la inaltimea functiei
la articolul Florin Moldovan critică dur alianțele cu PSD: "Au ales funcţiile, au devenit vasalii PSD-ului"
Eori
21.06.2025Germania Este O Țară De Căcat, Și A Fost Oprită Între Anii 1940 - 1945, Pentru Că" Germanii Au Vrut Să Fie Doar Ei Ca Nație, Pe Toată Planeta Pământ [ Terra ]. Germanii Au Făcut Numai Rău La Oameni Și Copii Nevinovați, Între Anii 1940 - 1945, Spre Ex...
la articolul Tânăr de 19 ani, cercetat pentru viol și agresiune sexuală în Germania
Eori
21.06.2025Germania Este O Țară De Căcat, Și A Fost Oprită Între Anii 1940 - 1945, Pentru Că" Germanii Au Vrut Să Fie Doar Ei Ca Nație, Pe Toată Planeta Pământ [ Terra ]. Germanii Au Făcut Numai Rău La Oameni Și Copii Nevinovați, Între Anii 1940 - 1945, Spre Ex...
la articolul Bărbat din Șieuț, prins de polițiști. A comis mai multe furturi în Germania
COMENTARII