Sancţiuni în valoare de 1935 de lei aplicate de poliţişti în cadrul unei acţiuni pe linie economică

La data de 13 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier și din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Bistrița au acționat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul transportului, depozitării şi comercializării cerealelor. În acest sens, au […]

La data de 13 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier și din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Bistrița au acționat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul transportului, depozitării şi comercializării cerealelor.

În acest sens, au fost efectuate controale și verificări de specialitate în piețe agroalimentare, complexe comerciale, dar și în stația CRF din municipiul Bistrița, fiind verificate 3 societăți comerciale care desfășoară activități în acest domeniu. Totodată, s-a acționat pe linie rutieră, fiind controlate 8 mijloace de transport marfă, pe Drumul Național 17.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1935 de lei, dintre care una pentru nerespectarea OUG 28/1999 în valoare de 1500 de lei, celelalte fiind aplicate pentru nereguli pe linie rutieră. De asemenea, a fost confiscată suma de 231 lei.

Etichetele acestui articol sunt acțiuni economice,amenzi

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing