Salariile bugetarilor, înghețate la nivelul celor din decembrie 2020
În ceea ce privește salariile bugetarilor, premierul spune că nu vor fi tăiate anul viitor, dar vor fi înghețate la nivelul celor din decembrie 2020. „În acest moment analizăm dacă legea în vigoare este eficientă privind salariile din mediul public. Până atunci veniturile se mențin la nivelul din decembrie 2020”, a spus premierul. Totodată, a […]
În ceea ce privește salariile bugetarilor, premierul spune că nu vor fi tăiate anul viitor, dar vor fi înghețate la nivelul celor din decembrie 2020. „În acest moment analizăm dacă legea în vigoare este eficientă privind salariile din mediul public. Până atunci veniturile se mențin la nivelul din decembrie 2020”, a spus premierul.
Totodată, a fost găsită o soluţie pentru prelungirea amânării ratelor la bănci. „Am avut discuții referitoare la amânarea ratelor la bănci. Știți foarte bine că există o decizie a EBA – Autoritatea Bancară Europeană – care spune că se pot amâna aceste rate până la nouă luni. Dar în acest moment am găsit o soluție prin care vom putea să prelungim, pentru anumite categorii, această facilitate. Zilele viitoare vom veni și cu detalii, dar vreau să îi asigur pe români că am lucrat în această perioadă și ne apropiem de o soluție care să permită celor afectați de această perioadă de criză să poată să beneficieze în continuare de această facilitate”, a spus premierul după ședința de Guvern.
După şedinţa de Guvern de luni, Florin Cîţu a anunţat că bugetul va fi construit cu un deficit bugetar în jur de 7% din PIB, iar politica fiscală va rămâne stimulativă în 2021.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Săsărman Mona
24.10.2026Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !
la articolul Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"
Diana B
24.10.2026Ce rușine !!!!
la articolul Diana Morar a devenit consilier onorific al președintelui Nicușor Dan
Ivan Turbină
21.10.2026Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !
Penelistul
19.10.2026Ioan Turc rămâne fără coledzi ?!😁
la articolul Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții
COMENTARII