S-a urcat la volan deși avea permisul suspendat și s-a ales cu dosar penal

Rodna: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 7 decembrie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe raza localității Rodna și care era condus de un bărbat, de 38 de ani, din Rodna .

 

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că acesta are permisul de conducere reținut, având dreptul de a conduce suspendat. Rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a fost negativ.

 

În urma celor constatate, a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere,  prevăzută și pedepsită de art. 335 din Codul Penal.

Etichetele acestui articol sunt Rodna conducere fără permis

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Vadima Teo

24.10.2026

O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Săsărman Mona

24.10.2026

Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !

Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"

Diana B

24.10.2026

Ivan Turbină

21.10.2026

Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !

Monica Săsărman, replică dură pentru Robert Sighiartău: "Se plimba cot la cot cu Ilie Sărăcie și ii susținea măsurile dezastruoase pentru oameni"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing