S-a deschis prima Policlinică de pe Valea Șieului, Nov Medical Ruralis, cu sprijinul Primăriei Șieu și al primarul Ionuț Cifor (FOTO)

Proiectul Nov Medical Ruralis Șieu s-a deschis în mod oficial astăzi, oferind pentru locuitorii Văii Șieului o policlinică profesională și un laborator de analize medicale, mai aproape de ei. Nov Medical Ruralis este un proiect inițiat de Policlinica Maieru care își propune să aducă medicii și sănătatea mai aproape de locuitorii din mediul rural. Policlinica are și un parteneriat cu Farmacia Hygieia, astfel că pacienții pot opta pentru consultații, dar și eliberarea tratamentului.

La deschidere au fost prezenți farmacistul Alexandru Vasile și Vasile Negrușier, fondatorii Policlinicii Maieru, dar și primarul localității Șieu, Cifor Tiniș Ioan Sebastian. Acesta a declarat că e fericit că oamenii de pe toata Valea Șieului au acum un loc unde să își rezolve problemele de sănătate, optând pentru o consultație sau pentru un set de analize.

 Specializările unde vă puteți programa, începând DE ASTĂZI, sunt:

 

●      Cardiologie

●      Endocrinologie

●      Ginecologie

●      Medicină Internă

●      Laborator Analize Medicale

 De asemenea, pentru a oferi oamenilor de pe Valea Șieului servicii cât mai complete și șansa de a avea o viață sănătoasă, aproape de casă, urmează ca mai multe specializări să fie deschise, primele pe listă fiind Neurologie și Urologie.

 Pentru programări sau informații suplimentare puteți să sunați la numărul de telefon 0729 067 472 sau să trimiteți un email la adresa [email protected].

Echipa Nov Medical Ruralis Șieu vă așteaptă pe strada Școlii, nr. 28, în localitatea Șieu, oricând aveți o problemă de sănătate sau vreți să vă faceți analize de rutină.

 

Nov Medical RURALIS – Policlinica pentru sănătatea ta, mai aproape de tine!

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing