Romeo Florian: ”Iubesc comuna Lechința, așa că tot ceea ce am promis în 2020 e făcut” (VIDEO)

Romeo Florian face parte din acei primari care își iubesc sincer comuna pe care o administrează. Devotat ideii de dezvoltare în etape precise și bine determinate, primarul Lechinței a reușit în cele 5 mandate avute să transforme Lechința. Au fost multe de făcut în Lechința și, Romeo Florian a știut ce și cum să facă. Romeo Florian este unul dintre cei mai longevivi primari în funcție din județul Bistrița-Năsăud, ajungând la cel de-al patrulea mandat în scaunul de primar al comunei Lechința. În 2008 a preluat pentru prima dată frâiele comunității, iar mulți îl dau primar pe viață.

S-au întîmplat multe lucruri bune în Lechința, au mai rămas câteva de făcut, dar tot ce a promis în 2020 s-a făcut. Astfel, în 2024 există programate ample lucrări de canalizare ce vor fi efectuate în satele Sângeorzu Nou, Vermeş, Chiraleş şi Sâniacob, de care vor beneficia în jur de 2500 de cetăţeni.

ROMEO FLORIAN: ”Canalizarea e o prioritate şi o necesitate. Apoi, se vor continua lucrările de asfaltare pe câteva din străzile din interiorul localităţilor. Dacă în Vermeş se poate circula pe asfalt pe fiecare stradă şi uliţă, în 2024, pe o lungime de 5 km, se va turna covorul asfaltic în Lechinţa şi Sângeorzu Nou. În Lechinţa, spre exemplu, se va asfalta strada de la Ocolul Silvic către Gară, prin zona stadionului de fotbal, zonă în care s-au ridicat adevărate vile, devenind un cartier liniştit, cu multă verdeaţă”

De asemenea, Romeo Florian ne-a mai punctat și alte obiective: ”Un alt obiectiv va fi construirea de capele mortuare în satele Chiraleş şi Sângeorzu Nou. Vom beneficia, în 2024, ne spune primarul Romeo Florian, de implementarea proiectului „Dezvoltarea unei centrale fotovoltaice pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile în vederea asigurării autoconsumului pentru Consiliu Judeţean şi comuna Lechinţa”. În acest fel, spune Florian,  se va asigura  energia electrică pentru iluminatul public, şcoli, grădiniţe, cămine culturale din comuna noastră. Parcul fotovoltaic va cuprinde o suprafaţă de 6 hectare”.

 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing