Robert Sighiartău: "Modelul potrivit pentru guvernarea României se află la BIHOR"

"Reducerea cheltuielilor publice și alocarea banilor în investiții care cresc calitatea vieții", spune deputatul PNL, într-o postare pe Facebook.

"Consiliul judetean Bihor functioneaza de 2 ani cu jumătate din angajați, nu mai plătesc chirii pentru că au eliberat spațiile, au scăpat de 15 mașini, au montat GPS-uri la autoturisme, au redus la jumatate consumul de combustibil, au eliminat agentiile si instituțile inutile.

Doar în 2021, economiile realizate au depășit 6 milioane de euro. Acești bani au fost mutați în investiții", a transmis deputatul PNL Robert Sighiartău.

"Atragerea de investiții din fonduri europene, de la guvern și private.

Centurile Aleșd, Beiuș și cele metropolitane, drumul expres Arad-Oradea, centrul cultural, inelul metropolitan, modernizarea aeroportului, parcurile industriale din județ, terminalul cargo și altele. Începând din acest an, banii alocați pentru investiții (culoarea galbenă), peste 180 milioane de euro, vor depăși fondurile alocate pentru funcționare (culoarea roșie)", a transmis Robert Sighiartău.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing