Robert Sighiartău: "Bistrița-Năsăud, un judeţ pe mâini curate! E momentul să alegem ce vrem să fim în viitor!"
"A sosit momentul adevărului! A sosit momentul, cum spune românul, să separam grâul de neghină. E momentul să alegem ce vrem sa fim în viitor", a transmis Robert Sighiartău, candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean.
"Am
fost aproape 8 ani de zile în Parlamentul României cu votul pe care
dumneavoastră bistrițenii mi l-ați dat, ceea ce înseamnă ca ați
avut încredere în mine și în felul în care v-am reprezentat în
Parlament.
Mai mult decât atât, am reprezentat în Parlament nişte principii, idei și valori în care eu cred. Și nu doar cred, dar am fost crescut de mic în spiritul acestor valori !
E vorba de principiile, valorile creștin-liberale. Pentru mine, a fi liberal-conservator înseamnă mult.
Mi-am asumat candidatura la funcţia de preşedinte al consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud, în primul rând pentru că dumneavoastră, oamenii din Bistrița-Năsăud ați avut încredere în mine și mi-ați făcut această onoare susținându-mă. E momentul ca și eu Robert Sighiartău să întorc această încredere oamenilor din Bistrița-Năsăud.
Dintotdeauna am fost împotriva socialismului pentru că nu am crezut și nu cred că este o soluție pentru România și pentru județul nostru. În ultimii 2 ani de zile de când suntem în coaliție cu PSD, am criticat în permanență modul în care PSD guvernează, nu numai în plan central, dar și la nivel județului, acolo unde PSD pune control pe tot și pe toate.
Nu există nici un dubiu că asumarea candidaturii mele înseamnă o luptă totală cu PSD!
Garanție este activitatea mea politică constantă care a ţinut cont tot timpul de vocea celor care mi-au dat mandatul să îi reprezint !
Acesta este și motivul pentru care oameni onorabili, de dreapta, au ales să vina în echipa noastră pentru judeţ.
Voi câștiga Consiliul Județean Bistrița-Năsăud având la temelia acestei bătălii câteva principii pe care le declar acum răspicat:
- ZERO toleranță la corupţie;
- Transparență totală în cheltuirea banilor publici;
- Reducerea cheltuielilor Consiliului Județean, deci stimați bistrițeni, facem CURĂȚENIE GENERALĂ LA CONSILIUL JUDEȚEAN! Și să nu uit: anunțați-i pe pesediștii pe care îi cunoașteți că nu o să mai aibă rude, nepoate, amante angajate la Consiliul Județean. Totodată, vom face și un control ca să le spunem bistrițenilor cine, ce și cum a furat.
- O viziune de dezvoltare a judeţului bazată pe investiții care să crească bunăstarea cetăţenilor aşa cum s-a întâmplat în administrațiile liberale din Bihor, Cluj, Sălaj. Vreau să facem aşa și noi la Bistrița-Năsăud.
Eu îmi doresc să fie așa și aici! De aceea candidez.
Cu Dumnezeu înainte, cu principii și valori putem crea o Românie mai bună, în Bistrița-Năsăud! Fără mâini murdare, un judeţ pe mâini curate!", a transmis Robert Sigiartău.
Material
electoral comandat de PNL Filiala Bistrița-Năsăud
Codul unic de identificare al mandatarului financiar: 21240015
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Bălan Marius - Cloșca
27.10.2026Piticul violent Nicula, senatorul neales de nimeni, impostorul tine cuvântare altor impostori ca el, las că vin alegerile hienelor !
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Ivanca
26.10.2026Impostorule mincinos, nu reprezinți Bistrița, tu reprezinți haita de hiene PSD șmenarule !
Ivan Turbină
26.10.2026Nu mai scăpăm niciodată de gașca hoților PSD, oameni buni nu v-au ajuns 30 de ani? Uitați-vă la Grindeanu, la Zamfir,, la Nicula, la Ivan, la Neacșu, la Barbu, la toți impostorii ăștia îmbuibați , oameni buni, până când ? Afară cu haita asta pentru totdeauna !
Iliescu Ionaș
25.10.2026PSD Bistrița ( ca și tot PSD-FSN-PDSR-Iliescu ) este o haită de hiene, borfași, impostori, hoți și care trebuie să dispară la următoarele alegeri !
COMENTARII