Robert Sighiartău, atac la PSD, după cazul Sânmihaiu de Câmpie

Deputatul PNL Robert Sighiartău, a transmis un punct de vedere în urma situaţiei din comuna Sânmihaiu de Câmpie, unde primarul Ioan Mate a fost reţinut, fiind acuzat de nereguli la alegerile locale.

"700 de lei un vot în Bistrița-Năsăud pentru PSD. Din păcate acesta este ,,sistemul’’ cu care ne-am luptat pentru Consiliul Județean și ne vom lupta în continuare. Pe lânga ce ați văzut în campania electorală legat de amenințări, șantaj, fraude electorale sunt sigur că vor ieși la iveală tot mai multe astfel de fărădelegi!", a transmis Robert Sighiartău, deputat PNL şi fost candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean.

"În fapt, în perioada martie – iunie 2024, funcționari din cadrul unei primării din județul Bistrița Năsăud, au eliberat în fals mai multe adeverințe pentru stabilirea domiciliului/reședinței pe raza comunei a unor persoane care, în realitate, nu dețineau proprietăți în perimetrul respectiv, cu scopul de a vota un anumit candidat/partid la alegerile locale din data de 09.06.2024. În urma schimbării domiciliului și a exercitării votului, fiecare persoană a primit suma de 700 de lei.

Ca urmare a activităților desfășurate a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 ore față de 4 persoane fără calitate specială, respectiv primarul localității, viceprimarul, secretarul primăriei și un viitor consilier local. Totodată, față de un alt viitor consilier local, a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile", a transmis DGA.

COMENTARII

Iu

în 26.07.2024 ora 12:40:42 Iuliu a scris:

Lasă un răspuns

România are nevoie de reforme structurale profunde care să conducă la reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, precum: -Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania; -Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală; -În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte; -Reducerea numărului de judeţe de la 40 la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare; -Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online. România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a făcut reforma administrativ-teritorială a ţării. Noi încă ne conducem după legi comuniste din 1968, adică centralism democratic-socialist, în plin capitalism democratic-european. Ori acest centralism este o frână a dezvoltării economice. Prin regionalizare s-ar desfiinţa foarte multe structuri inutile populate cu tot felul de nepotisme. Un alt avantaj este decimentarea reţelelor clientelare construite in timp de peste 50 de ani. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască administrativ ca ţară. La noi există un număr de 3.228 UAT -uri (unităti administrativ-teritoriale) reprezentate de orase si comune dintre care cel puţin 1.000 nu-şi pot asigura din venituri proprii, cheltuielile de funcţionare şi cu atât mai putin să ofere servicii minimale pentru viaţa cetăţenilor, precum salarii, iluminat public, gospodărire, etc. Toate stau cu mâna intinsă si se bazează pe transferuri de la bugetul central sau de la bugetul judeţean. În România sunt 2862 de comune din care 2.390 au sub 5.000 de locuitori, iar 891 n-au nici măcar 2.000 de suflete. Este si cazul comunei Sânmihaiu de Câmpie, din județul Bistrița Năsăud: (Vezi: https://populatia.ro/populatie-comuna-sanmihaiu-de-campie-judetul-bistrita-nasaud/) Avem de asemenea 216 orașe din care 117 au sub zece mii de cetățeni. Acestea au însă aparate birocratice stufoase care le conduc, în mai toate cazurile cu ajutor de la stat. Astfel, 2.593 de localități au beneficiat în 2022 de fonduri din bugetul statului pentru a putea să funcționeze. Și așa se întâmplă în fiecare an. In acest caz, Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor și politician cu greutate în PNL vine cu urmatoarea solutie: „Primăriile care sunt gestionate prost ar trebui să fie lăsate să intre insolvență. Ori am avut de fiecare dată în acești ani ai guvernului în care primăriile care au acumulat arierate, au gestionat catastrofal activitatea au primit bani direct prin hotărâre de guvern la propunerea Ministerului de Finanțe pentru a li se șterge aceste datorii. Ori practic mesajul care este? Orice faceți cineva vă salvează”. (Vezi si: https://www.profit.ro/perspective/video-eveniment-special-profit-ilie-bolojan-eficient-administratie-lup-singuratic-alocarea-buget-face-criteriul-socialist-politica-guvernului-fata-autoritatile-locale-gresita-20-ani-21552591)


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Săsărman Moni

17.07.2026

Hai sictir hienă PSD, întruparea ipocriziei, imposturii și infatuării, las că vin alegerile, hoților !

Deputatul PSD Bogdan Ivan, întâlnire cu liderul spiritual al Muntelui Athos: „O trăire pe care o doresc fiecăruia dintre voi”

Dâncu GH

16.07.2026

Altă harneală marca PSD, cine mai pune botu la gherle de-astea? Dar e de râs că PSD-ul a comandat sondajul și tot ei l-au făcut via IRES a geniului Dâncu, baiat dăștept și „a ieșit” că AUR are dublu ha ha, nu au mai putut minți chiar golănește hienele roșii, ...

AUR continuă să conducă detașat, în noul sondaj de opinie. PSD și PNL au cifre apropiate

Muyepesede

16.07.2026

Orice sondaj care spune ca sunt mai mult de 5 oameni in tara asta care au incredere in pasagerul Nordis Grindaeanu, este un sondaj mincinos!

AUR continuă să conducă detașat, în noul sondaj de opinie. PSD și PNL au cifre apropiate

Monica S

14.07.2026

Chiar nu vă este rușine PSD ule ???? Ați distrus țara cu furăciunile voastre, hoților !

Monica Săsărman: "Firma ministrului demis Pâslaru continuă să încaseze bani frumoși din bugetul țării"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing