Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Reținut pentru 24 de ore, cercetat pentru infracțiunea de neexecutare a sancțiunilor penale

La data de 13 august a.c., în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal deschis cu privire la infracțiunea de neexecutare a sancțiunilor penale, prevăzută și pedepsită de art. 288 din Codul Penal, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 65 de ani, din Bistrița, bănuit de comiterea faptei.

 

Ulterior, la data de 14 august a.c., acesta a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița care a dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, față de acesta.

 

În fapt, la data de 13 august a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița au constatat, în flagrant delict, faptul că bărbatul nu ar fi respectat măsura complementară, stabilită prin hotărârea judecătorească, prin care îi era interzis să comunice cu fosta soție și să se apropie de aceasta la mai puțin de 50 de metri. 

 

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița.

Etichetele acestui articol sunt ordin de protecție

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca

27.10.2026

Piticul violent Nicula, senatorul neales de nimeni, impostorul tine cuvântare altor impostori ca el, las că vin alegerile hienelor !

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Ivanca

26.10.2026

Impostorule mincinos, nu reprezinți Bistrița, tu reprezinți haita de hiene PSD șmenarule !

Deputatul PSD Bogdan Ivan a fost ales vicepreședinte al Camerei Deputaților: "Primul meu gând a fost la Bistrița-Năsăud"

Ivan Turbină

26.10.2026

Nu mai scăpăm niciodată de gașca hoților PSD, oameni buni nu v-au ajuns 30 de ani? Uitați-vă la Grindeanu, la Zamfir,, la Nicula, la Ivan, la Neacșu, la Barbu, la toți impostorii ăștia îmbuibați , oameni buni, până când ? Afară cu haita asta pentru totdeauna !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Iliescu Ionaș

25.10.2026

PSD Bistrița ( ca și tot PSD-FSN-PDSR-Iliescu ) este o haită de hiene, borfași, impostori, hoți și care trebuie să dispară la următoarele alegeri !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing