Reținut pentru 24 de ore pentru conducere fără permis!

Reținut de polițiști, pentru conducerea unui autoturism, fără a avea permis

În continuarea cercetărilor efectuate în dosarul penal întocmit de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului de 51 de ani, din Ernei, cercetat pentru conducere fără permis.

 

Acesta a fost depistat la data de 30 martie a.c., în Miceștii de Câmpie, în timp ce conducea un autoturism, fără să dețină permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule. Totodată, bărbatul mai fusese depistat fără permis și cu altă ocazie, fiind cercetat și în cadrul altui dosar penal.

 

În prezent, cel în cauză se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, cu propunere de arestare preventivă.

 

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, în vederea clarificării cauzei sub toate aspectele.

Etichetele acestui articol sunt conducere fără permis dosar penal

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing