Reprezentanții ADR Nord-Vest, în vizită pe șantierele Bistriței
Reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest au verificat, joi, stadiul șantierelor aferente proiectelor ”Linia Verde” și ”Axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului”.
Potrivit primarului Ioan Turc, după o vizită în teren, a urmat la sediul Primăriei o analiză în amănunt a etapelor aflate în derulare, împreună cu toți cei responsabili.
”A reieșit încă o dată necesitatea creșterii ritmului lucrărilor pentru încadrarea în termenele de finalizare, respectiv 31 decembrie 2023. Am apreciat faptul că, de când vremea s-a îmbunătățit, mobilizarea pe șantiere este bună. Activitatea va fi atent supravegheată pentru ca graficele de execuție să fie respectate. Autoritatea locală, constructorul, diriginții de șantier și proiectanții vor strânge rândurile pentru ca aceste mari obiective de investiții să fie realizate cu succes”, a declarat primarul Ioan Turc.
”Linia Verde” și ”Axa de transport Gării – Năsăudului” sunt cele două mari proiecte de mobilitate urbană pe care Primăria Bistrița le implementează cu ajutorul fondurilor europene.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Nae
09.11.2026Crecă, crecă
la articolul HANDBAL. Gloria Bistrița obţine a 5-a victorie în Liga Campionilor, după o revenire spectaculoasă
Nae
09.11.2026A la Beclean, așa îi! 🙂
la articolul Cum arată cea mai mare sală polivalentă din țară, construită de MIS Grup. Proiectul se apropie de etapa finală (FOTO)
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
COMENTARII