Raluca Mărginean sau misterele acuarelei pe simezele Complexului Muzeal Județean

O altă perspectivă a picturii Ralucăi Mărginean o găsești în naturile statice, irișii sau liliacul, pânze colorate cu pigmenți interesanți, ireali

Artist plastic mai delicat, cu acuarele așezate într-o cromatică personală, probabil un amestec  misterioso de pigmenți și apă, Raluca Mărginean se înscrie într-un pluton al unor artiști, pictori a căror estetică a lucrărilor reface un traseu istoric, ipostaze ale unui trecut demult apus, apus însă peste peisaje bine conturate într-o evidentă îmbinare a zborului, a cerului și veșniciei pământului.

O altă perspectivă a picturii Ralucăi Mărginean o găsești în naturile statice, irișii sau liliacul, pânze colorate cu pigmenți interesanți, ireali: Fiecare petală a florilor, delicat conturată, prinde viață prin armonia subtilă a nuanțelor folosite. Raluca a reușit să exprime perfect tonurile vibrante de violet, adăugând accente de verde pământiu și maro bogat pentru un efect natural și profund.

Despre pictura Ralucăi Mărginean au vorbit: maestrul Marcel Lupșe, Vasile Duda, critic de artă dar și Alexandru Gavrilaș, artist plastic, manager al Complexului Muzeal Județean. Lucrările Ralucăi Mărginean pot fi admirate la muzeul Bistrița în cadrul expoziției REVERIE.

RALUCA MĂRGINEAN: Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost alături de mine la vernisaj. Am primit așa de multă energie pozitivă de la oameni minunați, care iubesc arta și se bucură de ea într-un mod deosebit. Sunt foarte recunoscătoare oamenilor frumoși din Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud pentru primirea atât de călduroasă și organizarea exemplară a evenimentului. Încă sunt impresionată de cuvintele frumoase ale maestrului Lupse Marcel, ale domnului Alexandru Gavrilas, managerul Complexului Muzeal și ale istoricului de artă Vasile Duda. Țin să mulțumesc încă o dată și partenerilor pentru sprijin: ROMBAT, Crama Jelna și Pensiunea Terra Bistrița. Apreciez mult și gândurile bune ale prietenilor care nu au reușit să ajungă. “Reveria” mea continuă la Muzeu toată luna iulie. Vă invit să o vizitați, și dacă nu ne întâlnim pe acolo, să-mi lăsați o cât de mică impresie în caietul din galerie. Îl voi păstra pentru momentele în care am nevoie de o nouă încărcare

Video aici: https://fb.watch/tbmvHUKgFK/

Etichetele acestui articol sunt Raluca Mărginean pictură

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Remus

06.11.2026

Stadionul Gloria, numit în prezent “Jean Pădureanu” reprezintă un reper de suflet al bistritenilor si un important obiectiv în istoria orașului, fiind construit în urmă cu peste 90 de ani, în mandatul primului primar român al Bistritei- Corneliu Mureșan, al cărui b...

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

claas

04.11.2026

Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!

O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing