Radu Moldovan: “Totul pornește de la Sănătate. Mă înclin în fața cadrelor medicale”

Președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, a transmis un mesaj de Ziua Mondială a Sănătății. “Totul pornește de la Sănătate. Cel mai important aspect al vieții, fără de care nimic nu poate să funcționeze și să evolueze. De Ziua Mondială a Sănătății reconfirm traseul excelenței în sănătate pe care județul nostru a intrat și unde […]

Președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, a transmis un mesaj de Ziua Mondială a Sănătății.

“Totul pornește de la Sănătate. Cel mai important aspect al vieții, fără de care nimic nu poate să funcționeze și să evolueze. De Ziua Mondială a Sănătății reconfirm traseul excelenței în sănătate pe care județul nostru a intrat și unde investițiile vor avea mereu prioritate. Mă-nclin în fața tuturor cadrelor medicale din Spitalul Județean de Urgență Bistrița și nu numai, care-și pun sufletul și cunoștințele pentru tratarea pacienților. Veți avea mereu sprijinul și aprecierea mea. Pentru că atunci când este vorba de sănătatea, implicit de viața oamenilor, nu există compromisuri sau un proiect prea greu sau mare, cu ocazia acestei zile importante, vă prezint evoluția lucrărilor la realizarea Noului Corp al Spitalului nostru. Un loc creat pentru ca oamenii să beneficieze de și mai multă îngrijire.

Dragii mei,

medici, asistenți, brancardieri, infirmiere, ambulanțieri, echipa managerială, toți cei din Spital, VĂ MULȚUMIM. La mulți ani sănătoși, să puteți să oferiți sănătate, tratament și vorbe care să aline suferința!”, a transmis Radu Moldovan.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing