Radu Moldovan: “Consiliul Județean Cluj se aliază cu noi, pentru realizarea Drumului Expres Cluj- Bistrița”
“Consiliul Județean Cluj se aliază cu noi, pentru realizarea Drumului Expres Cluj- Bistrița, printr-un acord de asociere, în vederea susținerii investiției. Datorită importanței și necesității acestui drum expres, am început încă de anul trecut demersurile de colaborare între Consiliul Județean Cluj și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Continuăm implicarea, iar săptămâna viitoare vom iniția un proiect de […]
în 21.04.2021 ora 13:46:12 Paul a scris:
Lasă un răspuns
Tot felul de „găselnite” fără nici un rezultat. Prima alianță a orașelor din România s-a semnat la sfârsitul anului 2018 la Timișoara. Este vorba despre ”Alianța Vestului” (AVE) formată din patru orașe: Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca. Edilii celor patru orașe doreau astfel să se dezvolte mai rapid și să atragă mai ușor fonduri europene și investitori, în colaborare cu Guvernul.
La scurt timp a mai apărut ideea înființării „Provinciei Transilvania Nord”, un fel de alianță PSD a județelor Maramureș, Satu-Mare, Sălaj și Bistrița-Năsăud, o alianță care avea in vedere o unire de forțe administrative și economice, nu si politice. Atunci Radu Moldovan avea mari rezerve si a declarat categoric: „eu nu subscriu la așa ceva”.
Iată că acum acelasi Radu Moldovan doreste o asociere intre Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Consiliul Județean Cluj pentru realizarea drumului expres Bistrița – Cluj.
Toate aceste bâlbe sunt o consecintă a faptului că România are aceeași organizare administrativ- teritorială ca în vremea comunismului cu 40 de județe si cu un aparat administrativ supradimensionat si ineficient. Din această cauză diferențele economice dintre județe sunt imense, iar birocrația omoară multe proiecte în fașă. De aceea, trebuie făcută o restructurare a acestor unități administrativ teritoriale pentru ca structurile respective să fie compatibile cu cele europene, să devină funcționale si eficiente economic. Trebuie in sfârsit să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu ADR-uri (Agentii de Dezvoltere Regională) ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București.
Uniunea Europeană nu recunoaște caracterul de regiune, decat dacă ai minim 800.000 de locuitori. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu ești considerat regiune, deci nu poți să depui singur proiecte pentru fonduri europene, nu ești eligibil pentru niciun fel de proiect. In Romania, nici un județ din cele 40 nu îndeplinește condiția de a avea 800.000 de locuitori. Din această cauză, România pierde enorm de mulți bani europeni, fiindca totul depinde de Guvernul de la București unde lucrurile se miscă foarte greu. Si asta nu e totul. Numărul mare al judetelor actuale reprezintă o frână in calea dezvoltării din cauza sistemului birocratic excesiv. De aceea, ar fi extrem de utilă o initiativă legislativă privind regionalizarea țării .
Exista două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea Constituției și introducerea „regiunii” drept categorie administrativ-teritorială ceea ce nu există astăzi în legea fundamentală din Romania. A doua cale este mai simplă si se poate face printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor județe, ceea ce nu necesită modificarea Constituției. Aceasta presupune păstrarea denumirii de „Județ”, prevăzută in constitutie, numai că prin comasare din cele 41 de județe actuale vor rezulta un număr mai redus de unităti administrative, după modelul Poloniei, care a făcut reforma administrativă in1999, prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare judetelor de la noi) in 16 mari voievodate, pentru a corespunde cerintelor europene. Regionalizarea trebuie să aiba ca obiectiv esential descentralizarea si un grad ridicat de autonomie regională. Insă regionalizarea cu păstrarea judetelor nu rezolva nimic, ba dimpotrivă adaugă un nivel suplimentar de birocratie intre administratia centrală si cea locală. Solutia este extrem de simplă si ea presupune desfintarea actualelor judete si trecerea unor prerogative de importantă zonală, ale acestora la regiune, iar celelalte atributii judetene care au importantă locală, să treacă la primarii, unde sunt mai aproape de cetătean.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ieremie Ștefan
01.09.2026Sunt interesat
la articolul Aquabis angajează doi încasatori și cititori de contoare
Ivan Turbincă
01.09.2026Iar sare haplea de Ivan din păpușoi, el a făcut tot, fără el nu se putea nimic, el știe tot, cu el outem dormi liniștiți, mai mare porc ipocrit, impostor și mincinos ca el numai Ponta era, nu vă e deloc rușine hienelor PSD, las că vin alegerile, haită de hoți ce aț...
la articolul Bogdan Ivan: "800 de oameni au șansa să se întoarcă la muncă. Romgaz preia activitatea de producție a Azomureș"
ecologistul
01.09.2026Cand pui la dispozitie un serviciu special ca 112 poti sa te astepti sa fie folosit in special de IDIOTII FUNCTIONALI care in loc de caine vad urs si invers. Sa ne asteptam in scurt timp cand se va suna si pentru prezenta unui arici sau a unei lacuste in trecere prin dreptul id...
la articolul Alarmă la Lacul Lala Mic: trei tineri au sunat la 112, speriați de un „urs” care, s-a dovedit a fi un câine
Pl
28.08.2026
COMENTARII