Prolog la Marea Întoarcere a Magului: Marcel Lupșe și cele 5 vernisaje în anul 70 de la naștere. Prima, la ARCADE 24 - Jurnal vizual de la Tescani

Prologul s-a produs marți seară, în Galeria de Artă ARCADE 24, acolo unde, în mijlocul unei prezențe numeroase de prieteni artiști și iubitori ai picturii maestrului Lupșe.

Au vorbit despre opera lui Marcel Lupșe, Gavril Țărmure, manager Centrul Cultural Municipal și Oliv Mircea, curatorul expoziției, critic de artă.

Pentru Marcel Lupșe peisajul Tescaniului a devenit adevăratul ”peisaj modelator”, ca spațiu ordonat de repere subiective care se lasă măsurat de simțuri concrete și integrat într-un sistem de cunoaștere empirică, o cunoaștere ca “trăire-poetică-împreună”.

Deși, nu sunt critic de artă, profesionist, fiind un iubitor al ei, tabloul cel mai important, după mine al expoziției, pânza totem a interioarelor, este cea a camerei unde, cândva, a dormit chiar George Enescu.

Pentru pictor peisajul apare ca o convertire a naturalului locului care încet-încet își dezvăluie excesul de prezență și se arată a fi o “răscruce a împărăției”, unde relațiile dintre om și spațiu devin un loc al pierderii de sine și în care te poate găsi o ordine preexistentă care îți împrumută ceva din istoria și din sensul lui. În acest context, “Grădina” devine o scenă a posedării și domesticirii naturii, un ingredient al locuirii în care pictorul observă trecerea de la peisajul formal geometric la o “dezordine” care, în felul ei, are și ea sensul ei adînc. Ca scenă a posedării și domesticirii naturii, grădina conacului de la Tescani devine un semnificativ ingredient al locuirii despre care credem, alături de pictor, că este ușor asociabil cu locuirea poetică. “Locul” încearcă să redefinească tensiunea dintre natural și artifact în acel spațiu al grădinii în care niciunul dintre termenii luați în discuție nu-și este prin definiție suficient. Sacrul societății tradiționale, sacrul societății în care timpul circular și al locului structurat de axis mundi se întîlnește cu profanul spațiului și timpului măsurabile și cuantificabile dincolo și în afara trinomului “dumnezeire-om-pămînt locuit”. Rămînînd în duhul aceluiași “Jurnal de la Tescani” ținut de Andrei Pleșu, observăm că pictorul Marcel Lupșe, “absorbit de calitatea acestui loc” nu trece neatent pe lîngă “cantitatea lui”. El “simte că un loc nu-ți aparține pînă nu îi simți și nu-i deții proporțiile”. Seria de lucrări intitulate “Labirint” pe lîngă faptul că sînt un inventar al înconjurului natural și vegetal din preajma conacului, fac o bună introducere pentru celelalte serii care surprind “Cerurile” de la Tescani și apoi o foarte picturală întîlnire cu “Furtuna” chiar în același loc în care, prin “rugăciunea unui intelectual” a Sfîntului Anselm amintită de același Andrei Pleșu, “pictorul trăiește, firește, într-o lumină de neatins, înăuntrul căreia ar dori să locuiască” visînd la un timp ”cînd omul mînca aceeași pîine cu îngerii”. Acea lumină care nu este, poate, nimic altceva decît prima și cea mai simplă dintre bucuriile omului. Trăind și pictînd acolo pictorul descoperă lumina dimineții și, de ce nu, se răsfață pentru a fi vesel și fericit, cu comoara pe care o reprezintă lumina și umbrele amiezii care se vor sfîrși mîine dimineață. Pentru pictor lumina este un dar al materiei, care se înalță ca prin miracol, creînd stupoare și emoție pînă la demnitatea supremă a măreției și a frumuseții.

 OLIV MIRCEA

text Album „Tescani – Locul împărăției”, Marcel Lupșe – pictură, 2024