Programul de colectare a deșeurilor din zona Colibița a fost modificat

Programul de colectare al deșeurilor din zona Colibița a fost modificat

Anunțul a fost făcut de directorul executiv al ADI DEȘEURI, Cristian Niculae: ”De azi, 1 august 2023 modificăm Împreună cu Primăria Comunei Bistrița-Bârgăului și cu operatorul de salubritate Supercom SA am stabilit un nou calendar de colectare a deșeurilor, pentru a eficientiza lucrurile și pentru a veni în sprijinul cetățenilor din zonă dar și a turiștilor ce aleg să-și petreacă timpul liber în acest frumos loc al județului nostru.

Deșeurile se vor ridica selectiv pe fracții, de la poarta casei, din toate zonele ce permit accesul mașinilor de colectare ale operatorului Supercom. Cetățenii care locuiesc în zonele greu accesibile, sau care nu se pot încadra în programul de colectare stabilit, pot aduce deșeurile colectate SELECTIV, în punctul de colectare din fosta colonie (zona Stegea), dotat cu containere inscripționate pentru fiecare fracție de deșeuri.

Deșeurile menajere și reciclabile se vor ridica SEPARAT de către operatorul Supercom, în fiecare zi de LUNI, începând cu prima săptămână întreagă din lună, după cum urmează:

Săpt. 1 Pubela neagră – pentru deșeuri menajere și Pubela galbenă – pentru deșeuri din plastic și metal.
Săpt. 2 Pubela neagră – pentru deșeuri menajere și Sacul albastru – pentru deșeuri din hârtie / carton
Săpt. 3 Pubela neagră – pentru deșeuri menajere și Pubela galbenă – pentru deșeuri din plastic și metal
Săpt. 4 Pubela neagră – pentru deșeuri menajere și Sacul verde – pentru deșeuri din sticlă
Săpt. 5 Deșeuri menajere (atunci când este cazul)

Vă rugăm să respectați următoarele reguli de colectare: Vă rugăm să scoateți recipienții de colectare la drumul principal de acces auto. Vă rugăm să scoateți recipienții de colectare până la ora 9.00 dimineața. Chiar dacă operatorul de salubritate va ridica 2 fracții de deșeuri în aceeași zi, vă rugăm NU AMESTECAȚI DEȘEURILE!
Operatorul de salubritate va colecta deșeurile cu mașini separate pentru fiecare fracție; Deșeurile amestecate – menajer și reciclabil în același recipient – NU VOR FI COLECTATE! Cetățenii care nu se încadrează în programul de colectare a deșeurilor, pot duce deșeurile colectate separat la PUNCTUL DE COLECTARE din zona Colonie. Cetățenii care locuiesc în gospodării situate în zone greu accesibile sau la o distanță mare de drumul principal, pot să ducă deșeurile la PUNCTUL DE COLECTARE din zona Colonie

Vă rugăm să COLECTAȚI SELECTIV deșeurile și să respectați inscripționările de pe recipienții de colectare! ATENȚIE: Punctul de colectare a deșeurilor din zona Colonie este monitorizat video 24 ore! Vă rugam să respectați regulamentul de utilizare a punctului de colectare, afișat în mod vizibil, în caz contrar riscați să fiți amendat!
Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au distribuit în zona Colibița și Mița materiale de informare cu privire la programul de colectare și regulile de colectare pentru această zonă pe care cetățenii trebuie să le respecte începând cu luna august.

Haideți să le punem pe toate la locul lor și să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!”

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ivan Suci

09.09.2026

Dar despre faptul că se scot analfabeți pe bandă rulantă an de an, nu vorbește umflatul ăsta ipocrit

Nicolae Moldovan, mesaj la început de an școlar: „Copiii sunt cea mai mare valoare în care trebuie să investim totul”

Nicula-Beclean

05.09.2026

@Alexandra Fildan Uită-te înainte pe youtube la canalul boarfei ăsteia să vezi ce scoate pe gură proxeneta asta, apoi vorbește idioato

Replica Vioricăi Ancuța Carcu, cu privire la prezentarea de modă: "Un podium pierdut, o poziție câștigată"

Alexandra Fildan

05.09.2026

Pai daca e proxeneta, de ce o mai tine mama ei? Va contraziceți singur...din invidie si răutate! Unii bărbați nu pot face niciodată ce face o femeie si asta va frustrează. In loc sa apreciați aruncați cu noroi considerând ca daca murdăriți femeia nu se mai vede mizeri...

Replica Vioricăi Ancuța Carcu, cu privire la prezentarea de modă: "Un podium pierdut, o poziție câștigată"

Nicula - Beclean

04.09.2026

Coarda asta are tupeu maxim la Rebrișoara, în rest e zero barat, o proxenetă boarfă cu 4 clase pe care o ține mă-sa care e ca ea , feriți-vă de astea ca de broaște râioase

Replica Vioricăi Ancuța Carcu, cu privire la prezentarea de modă: "Un podium pierdut, o poziție câștigată"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing