Procesiunea de Florii, sâmbătă, la Bistrița
Protopopiatul Ortodox Bistrița organizează sâmbătă, 4 aprilie 2026, începând cu ora 17:00, tradiționala Procesiune de Florii.
Manifestarea reamintește de intrarea triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, cu o săptămână înainte de Pătimirile și Învierea Sa, și simbolizează drumul parcurs de Acesta din Betania către Cetatea Sfântă. Procesiunea reprezintă, totodată, un moment de pregătire sufletească pentru Săptămâna Mare.
Evenimentul se va desfășura în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de preoți și numeroși credincioși care vor participa la acest act de mărturisire și rugăciune.
Traseul procesiunii va începe de la Biserica ”Sfinții Trei Ierarhi”, de pe strada Alexandru Odobescu, va continua pe Bulevardul Republicii și se va încheia în curtea Catedralei ”Coroana”, din Piața Unirii, unde, de la ora 18:00, va fi oficiată slujba Vecerniei Mari.
Procesiunea de Florii este organizată la Bistrița din anul 2015, la inițiativa Înaltpreasfințitului Andrei, devenind în timp o tradiție care adună an de an comunitatea în jurul credinței și al bucuriei de a-L întâmpina pe Hristos.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Balan Marius-Horea - ecologist
28.10.2026Closca-i mata care te-o oat.
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Balan Marius-Horea - ecologist
28.10.2026CLOSA-i mata care te-o oat.
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Bălan Marius - Cloșca
27.10.2026Piticul violent Nicula, senatorul neales de nimeni, impostorul tine cuvântare altor impostori ca el, las că vin alegerile hienelor !
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Ivanca
26.10.2026Impostorule mincinos, nu reprezinți Bistrița, tu reprezinți haita de hiene PSD șmenarule !
COMENTARII