Proceduri simplificate pentru înregistrarea în registrul comerțului. Diana Morar, inițiatorul legii

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege pe care l-am inițiat și care prevede simplificarea etapelor pentru înregistrarea în registrul comerțului.

"Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru codificarea dispoziţiilor referitoare la operaţiunile de înregistrare în registrul comerţului şi în alte registre ţinute de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), pe baza controlului registratorului sau, după caz, pe baza hotărârii instanţei judecătoreşti. De asemenea, se reglementează statutul registratorului de registrul comerţului, modul de organizare şi funcţionare ale ONRC şi oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale etc", a transmis deputatul PNL, Diana Morar.

Scopul principal al reglementărilor este digitalizarea procesului de înregistrare în registrul comerțului, accesibilitatea online a tuturor formalităților, precum și simplificarea procedurilor de înregistrare, în acord cu Directivele UE în acest domeniu.
1. Accesibilitatea online a tuturor formalităţilor pentru constituirea unei societăţi şi înregistrarea unei sucursale prin utilizarea mijloacelor de identificare electronică şi a mijloacelor electronice de comunicare, astfel:
- actul constitutiv se poate întocmi online, prin completarea unui formular-tip, cu opţiuni predefinite, care va fi disponibil pe pagina de internet a ONRC; actul constitutiv formular-tip sau, după caz, cel individualizat, se semnează de către toţi fondatorii sau de reprezentanţii acestora cu semnătură electronică calificată;
- cererile de înregistrare şi înscrisurile depuse în susţinerea acestora întocmite de avocaţi sau de notari publici se pot semna de către aceştia cu semnătură electronică calificată şi se pot transmite prin mijloace electronice - certificatele de înmatriculare şi certificatele constatatoare vor putea fi emise şi în format electronic semnate cu semnătură electronică calificată/sigiliul electronic calificat.
- certificatele de înmatriculare şi certificatele constatatoare vor putea fi emise şi în format electronic semnate cu semnătură electronică calificată/sigiliul electronic calificat.
2. Simplificarea procedurii de înregistrare în registrul comerţului pentru a permite depunerea de documente în format electronic, verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege realizând-se prin comunicarea între autorităţi şi utilizarea informaţiilor/documentelor aflate deja la dispoziţia acestora. Se elimină:
- cerinţa de efectuare a vărsământului aportului la capitalul social al SRL-urilor la momentul constituirii; proiectul prevede o etapizare, ulterioară momentului constituirii, a vărsării capitalului social subscris (30% în 3 luni, iar restul în 12 luni, cu excepţia aportului în natură, care poate fi efectuat în 2 ani de la data înmatriculării);
- acordul Secretariatului General al Guvernului şi al autorităţilor locale pentru folosirea anumitor cuvinte în denumire, registratorul urmând să consulte în procedura de înregistrare Registrul de evidenţă a autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, ce va fi creat şi ţinut de SGG;
- depunerea dovezii rezervării denumirii se elimină;
- depunerea unor declaraţii pe propria răspundere, prin includerea lor, într-o formă simplificată, în actul constitutiv;
- cerinţa depunerii specimenului de semnătură pentru reprezentanţii legali
3. Reglementarea statutului registratorului de registru al comerţului:
- personal de specialitate juridică, învestit să exercite un serviciu public de interes general;
- accesul în profesie se face pe baza de examen sau concurs; directorii, concurs pe mandat de patru ani nu mai mult de două mandate
4. Codificarea legislaţiei în domeniul înregistrării în registrul comerţului şi sistematizarea acesteia, în raport de reglementările în domeniul societăţilor, în materia prevenirii şi combaterii spălării banilor, a protecţiei datelor cu caracter personal.

"Este un proiect asumat în campanie și mă bucur că am îndeplinit acest obiectiv important, în sprijinul cetățenilor. Camera Deputaților fiind for decizional, proiectul merge la președinte pentru promulgare. Pachetele legislative pentru reducerea formalităților, implementarea soluțiilor digitale și modernizarea administrației reprezintă în continuare o prioritate pentru mine", a transmis Diana Morar.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing