Probleme mari pentru un bistrițean, după ce nu a putut sta departe de soție și de copii

Bărbat reținut de către polițiștii Biroului de Ordine Publică, după ce a încălcat ordinul de protecție.

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie, distrugere și încălcarea ordinului de protecție.

În fapt, la data de 5 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi agresat fizic soția, la locuința acestora din Bistrița. În același context, bărbatul ar fi distrus și telefonul acesteia, părăsind mai apoi imobilul. Ulterior, în data de 7 aprilie a.c., împotriva bărbatul de 41 de ani, Judecătoria Bistrița a dispus emiterea unui ordin de protecție. Prin acesta, bărbatul era obligat la purtarea unei brățări de monitorizare și la păstrarea distanței față de soția sa, față de copiii acestora, locuința familiei și locul de muncă al soției.

În data de 8 aprilie a.c., a fost generată o alertă SIME în contextul în care bărbatul de 41 de ani și-a îndepărtat forțat brățara de monitorizare. Echipajul direcționat pentru verificarea alertei a găsit într-un autoturism parcat, dispozitivele abandonate. Ulterior, la scurt timp, echipajul Biroului de Ordine Publică l-a depistat în flagrant delict pe bărbat, în fața blocului, unde se află locuința familiei sale. Prin aceasta, bărbatul nu a respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa.

În urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Ordine Publică au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 41 de ani. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În cursul zilei de astăzi, persoana bănuită urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița pentru documentarea întregii activități infracționale.


COMENTARII

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing