Probleme la Primăria Leșu! Sorin Avram lasă comuna cu datorii uriașe, măriri de salarii și decontări ilegale de lucrări
Curtea de Conturi Bistrița-Năsăud a finalizat auditul financiar la Primăria LEȘU, cercetare care a vizat bugetul comunal pe anul 2023. Conform documentelor din audit, situația descrisă a bugetului e una gravă: datorii ascunse, măriri de salariu ilegale sau decontări ilegale de lucrări.
Potrivit auditorilor Curții de Conturi, datoriile restante, care trec de 2,5 milioane de lei, pot afecta funcționarea Primăriei Leșu, cu alte cuvinte, o pot trimite în faliment. Din 2020 și până la data de 27 septembrie, Leșu a fost administrată de liberalul Sorin Avram. Alegerile locale din 2024 au fost câștigate de fostul primar PSD, Ioan Pop cu 48,64% (713) față de Avram Sorin (PNL) 37,65% (552) de voturi.
Auditorii au constatat mai multe erori la Primăria Leșu, printre care menținerea eronată, ca active imobilizate în curs de execuție, a unor obiective de investiții finalizate și recepționate. Este vorba despre obiective de investiții finalizate și recepționate în perioada 2021-2023:
„Entitatea a menținut, în mod eronat, la data de 31.12.2023, în contul de active imobilizate în curs de execuție, un număr de 7 obiective de investiții finalizate și recepționate în perioada 2021-2023 și nu a reflectat valoarea acestora în fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public/privat al unității administrativ-teritoriale. A fost subevaluat fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unității administrativ teritoriale cu suma de 13.323.591 de lei, precum și cheltuielile entității în cazul obiectivelor recepționate în anul auditat cu suma de 11.742.820 de lei, iar în situația celor recepționate anterior a fost denaturat rezultatul reportat cu suma de 1.580.771 de lei”, mai spun auditorii în raport.
Datoriile acumulate de Primăria Leșu pot afecta funcționarea instituției
O altă eroare descoperită de Curtea de Conturi este subevaluarea datoriilor entității. Primăria Leșu nu a înregistrat în evidența contabilă toate facturile emise de doi furnizori și nici penalitățile de întârziere datorate unui furnizor în baza contractului pentru neplata în termen a facturilor.
Valoarea totală a datoriilor neînregistrate ajunge la 2,5 milioane de lei, pentru această sumă existând titlu executor investit prin sentință definitivă pronunțată în luna decembrie 2023. De asemenea, nu au fost evidențiate, în mod distinct avansurile primite în cadrul unor contracte de finanțare externă nerambursabilă, în valoare de 6.363.338 de lei. Auditorii au descoperi și o supraevaluare a creanțelor entității prin înregistrarea eronată a creanțelor din operațiuni cu fonduri externe nerambursabile.
De exemplu: Auditorii Curții de Conturi au mai constatat că s-au decontat lucrări neconforme la o capelă mortuară: „Primăria Leșu a decontat parțial o factură reprezentând lucrări aferente obiectivului de investiții construire capelă mortuară în comuna Leșu, iar ulterior lucrările au fost oprite ca urmare a verificărilor efectuate de Inspectoratul Județean în Construcții Bistrița-Năsăud și constatării nerespectării proiectului tehnic și realizării unui nivel de calitate necorespunzător cerințelor cu privire la unele elemente de suprastructură (grinzi, stâlpi, centură, planșeu). Prin actul de control întocmit de Inspectoratul Județean în Construcții Bistrița-Năsăud s-a dispus ca măsură, expertizarea tehnică a lucrărilor executate până la stadiul fizic realizat „în vederea asigurării calității și respectării cerinței esențiale de calitate – rezistență mecanică și stabilitate”, mai spun auditorii.
Mai multe citește aici:
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Daniel
14.06.2026Cam târziu baga ro aletu
la articolul COD PORTOCALIU de furtuni, în mai multe localităţi din judeţ
Niculae Cristian - beclenar
14.06.2026Las că vin alegerile hienelor !! Zero barat Bogdănel-Ciolacu și cu Nicula- piticul mârlan neales de nimeni, demni lingăi de Vulguța și Tanda de la Craiova viitorii șefi de haită roșie. Minunat, chiar perfect. Iar Tigaie iese din scenă pe ușa din dos, penibil și hoțe...
la articolul Bogdan Ivan, noul președinte al PSD Bistrița-Năsăud: "Dacă vrei să ajungi departe, mergi în echipă!"
Mălai Grigore
13.06.2026Am făcut mămăligă din acest mălai, mi-a fost rău o săptămână, este chimical dopat . Preț avantajos pentru moarte sigură.
la articolul Porumb de calitate, direct de la producătorii locali. Disponibil la depozitul Riaprodcomis din Sânmihaiu de Câmpie
Pomorcu
12.06.2026Ar fi o partida buna cu Pomohaci un pedofil cu o codoașă nebună - cuplul ideal. Amandoi sunt din același sat dacă nu mă înșel poate sunt și neamuri :)
la articolul Ancuța Cârcu a dat în judecată firma YAWO SERVICES, pentru un prejudiciu de 2,4 milioane de lei (VIDEO)
COMENTARII