Probleme din cauza ploilor. Gospodării izolate, drum afectat de ape

Comitetul Județean pentru Situatii de Urgență Bistrița- Năsăud informează:

În urma cantităților mari de precipitații căzute pe raza localității Ardan, comuna Șieu, un drum comunal a fost afectat în două porțiuni, inundat de o viitură produsă pe râul din localitate (râul Ardan).

Aproximativ 20 de gospodării sunt izolate din punct de vedere al accesului cu autovehicule, drumul fiind impracticabil, la ora acestei informări, adâncimea apei ajunsă pe strada fiind de aproximativ 1,5.

În eventualitatea unor urgențe medicale, echipaje de intervenție pot ajunge pe jos la solicitările care pot să apară ,  până la remedierea situației.

Reprezentanții Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița Năsăud se deplasează la solicitarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență în zona indicată pentru monitorizare și sprijinirea populației din zona izolată.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing