Problema ciorilor, greu de rezolvat în Bistrița. Ce soluții încearcă Primăria

Problema ciorilor din Bistrița continuă să creeze nemulțumiri în rândul cetățenilor, în special în zona Big, unde numărul mare de cuiburi afectează confortul urban și starea spațiilor publice.

Primarul Gabriel Lazany a declarat, în cadrul ședinței de Consiliu Local, după o interpelare a consilierului Rodica Dobraniș, că autoritățile locale sunt limitate de legislația în vigoare și nu pot interveni direct pentru îndepărtarea păsărilor. „Zona Big e plină de cuiburi de ciori. Am făcut două adrese către Mediu și ne-au răspuns că nu avem voie să ne atingem de ciori. Sunt mai importante decât oamenii, este lege. Am prins pe lista de investiții la Direcția de Infrastructură și Servicii câteva sisteme de laser. Eu am constatat personal că e singurul lucru care le sperie”, a declarat Gabriel Lazany.

În perioada în care conducea Spitalul Clinic Județean de Urgență din Bistrița, primarul Gabriel Lazany a încercat utilizarea unor sisteme cu ultrasunete, însă fără succes.

„Singurul lucru care ține la depărtare cioara era dacă împușcai una sau două. Nu mai veneau un an acolo pentru că sunt foarte inteligente. De vreo 5-10 ani s-a interzis lucrul acesta, nu mai e voie să tragi asupra lor și de atunci nu am mai reușit nicicum să le combatem. Nici toaletarea arborilor nu a dat rezultate. Ciorile au spart polistirenul clădirii și și-au făcut cuiburi în fațadă. Este o problemă națională, ar trebui lăsat să fie extirpate, însă din păcate nu putem”, a mai declarat Gabriel Lazany.

COMENTARII

Ca

în 30.03.2026 ora 14:21:02 Cioara alba a scris:

Lasă un răspuns

Să importe primaria câteva mii de ulii în loc de aruncat bani pe fereastră cu handbalul, să le dea drumul de două ori pe zi spânul edil și gata problema ciorilor


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ivan Turbină

21.10.2026

Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !

Monica Săsărman, replică dură pentru Robert Sighiartău: "Se plimba cot la cot cu Ilie Sărăcie și ii susținea măsurile dezastruoase pentru oameni"

Penelistul

19.10.2026

Ioan Turc rămâne fără coledzi ?!😁

Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții

Iuliu

19.10.2026

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit pe 17 octombrie și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu, după care partidul să treacă în opoziție. Preseditele PNL Ilie Bolojan a declarat tex...

Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții

La Funtaine

19.10.2026

Ca în fabulă, un catâr cu un măgar au vrut să facă un cor muzical, a iesit cu scandal în pădure. Ăștia nu stiu inchide ușa cum trebuie, dar dau din clanță ca doi puradei fără țâță

Daniel Suciu și Bogdan Ivan pregătesc o lege pentru limitarea accesului copiilor la rețelele sociale, după incidentul de la școala din Bistrița

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing